Momente din trecut de 15 August

Hramul unei biserici e sărbătoarea respectivei comunități, prin excelență. Am fost preot în localitatea Gherăseni. Îmi amintesc cum se organiza hramul acela tradițional, altfel decât tot ceea ceea ce face astăzi.

Sărbătoarea avea două părți. Partea cultică, la care participau fii ai satului, veniți să-și pomenească părinții și cei care veneau la Biserică doar de Paște și Crăciun. Cei care frecventau Biserica duminică de duminică erau cei mai implicați, evident. Așadar, de hram veneau și cei care nu erau prea bisericoși o făceau și pentru agapa de la sfârșit, care nu era prilej de a scuti o  masă acasă, ci o bună ocazie de socializare de altă calitate decât cea din cârciumă sau de pe banca din fața casei.

Fiecare sat avea câteva bucătărese care găteau și la nunți. Ele erau cele chemate la hram și în ele  avea satul încredere că vor găti curat.

Cel mai frumos era că tot ceea ce se folosea la gătit provenea din curțile oamenilor. Aduceau cu drag ceea ce aveau mai bun și împărțeau cu toții. Era un semn de comuniune, era singur masă la care  comunitatea funcționa ca o familie.

Masa aceasta de hram era binecuvântată de preot la început, iar pe masă nu exista niciodată țuică. Tradiția locului spunea că e trecută prin foc și nu se cuvine să fie acolo, în fața preotului. De fapt îl trecea pe mesean prin … foc și de aceea apărea mai târziu.

Atmosfera și tot acel context în care avea din ce să se veselească inima omului creau o stare de bine, o stare de unitate, o stare de împlinire comună.

Îmi aduc aminte de o anchetă la care preotul dintr-un sat fusese reclamat de cineva care nu-i era prieten că a plecat vesel de la hram. Oamenii erau adunați în biserică să dea informații despre starea preotului. O bătrânică simpatică a zis: Cine a plecat treaz de la hram ca să poată spune cum a fost preotul?

Iar afirmația bătrânei nu se refera la starea cauzată de băutură, ci la exuberanța, la frățietatea, la refacerea legăturilor dintre săteni cu ocazia hramului. Era un moment de bucurie pe care-l trăiau în comun.

Astăzi sunt reguli mai stricte de igienă, să gătește în halt alb în bucătării autorizate sanitar și nu pe pirostrii, oamenii sunt serviți bine la mese și nu mai aduc din ceea ce cultivă sau produc ci contribuie cu bani, însă spiritul comunitar pare a fi mai puțin febril decât în trecut.

Reduceri!