Probabil nu veți citi acest text pentru că nu are titlul atractiv. Dar cum aș putea pune un altfel de titlu fără să ducă la copilul despre care vorbesc?
Îmi place cum scrie Eric Emmanuel Schmitt. Am citit mare parte din proza lui. Sunt multe fragmente dramatice în cărțile lui. Dar la final textul se termină în notă optimistă. Și Oscar și Tanti Roz la un moment dat capătă o notă optimistă. Dar e un optimism trist.
Dacă vreți să plângeți puțin citiți cartea sau mergeți la Teatrul Național. Se joacă această piesă care nu are nimic … jucăuș în ea.
Despre ce este vorba: un puști este diagnosticat cu leucemie. Urma să moară într-o săptămână sau o lună. Nu-mi mai aduc aminte bine.
Toate tratamentele au eșuat, iar doctorul i-a chemat pe părinți să le prezinte crunta realitate. Părinții nu au avut curajul să-i spună lui Oscar. Dar Oscar, aflat în salonul vecin cabinetului, a auzit….
L-a cuprins revolta. revoltă firească în fața morții induse mai ales de maladiile canceroase. Abia după revoltă intervine consolarea și în cele din urmă acceptarea. Dar cum să accepte Oscar să moară? El era încă mic. Avea în jur de zece ani ….
În plin puseu de revoltă i-a apărut Tanti Roz. Ea i-a dat soluția. Pentru fiecare zi în care urma să mai trăiască, trebuia să parcurgă zece ani din viață.
Oscar așa a făcut. A avut timp pentru toate. S-a și îndrăgostit. Poate că s-a și căsătorit cu o fetiță cu care împărțea același diagnostic. În cele din urmă a îmbătrânit și cred că a ajuns la o sută de ani. Era obosit și nu mai găsea sens vieții.
Ei bine, în sufletul meu joc și eu rolul lui Tanti Roz, dar mă rog pentru a doua … căsătorie a unui copilaș bolnav de aceeași boală.
A venit la biserică cu măscuță colorată la gură. Era firav și ușor speriat, iar părinții mi-au spus ce suferință duc cu toții.
Nu mi-am amintit de Tanti Roz până când, la finalul cununiei pe care am oficiat-o și în prezența lui, a dorit să vină și să i se pună și lui cununa pe cap. Evident, am acceptat jocul, dar ochii m-au trădat. Nu aveau cum să rămână uscați.
Nu știu în ce an al vieții lui și-a pus cununia, însă cred, mă rog și sper ca Oscar să fie doar proză, iar copilul acesta firav ca un pui de trestie să aibă viață ca a fiecăruia dintre noi, o viață pe bune, nu una închipuită, nu una în grabă.
Atunci, eu sau altul, îl vom cununa a doua oară, iar viitoarea lui soție nu va ști niciodată că el a mai avut cândva cununia pe cap. Va rămâne pentru totdeauna secretul meu și al lui!
Blăjani – file de monografie
Recuperări istorice
Retropelerinaje Buzoiene
Fascinația rostirii
Ceai de urzică
Daruri cu tâlc
