Angelica – Leacuri de la V. Voiculescu

Este o plantă înaltă, cu aspect de bălărie. Crește în loc umed. Are tulpină dreaptă și rotundă, brăzdată de șanțuri verticale, Tulpina are grosimea unui deget și este acoperită de un praf verzui. În interior este goală, asemenea cucutei.

Are miros iute, dar plăcut și aromat.

Rădăcina este groasă și rămuroasă.

Are atât întrebuințări medicinale cât și alimentare. În unele țări este folosită în salate.

Rădăcina se secționează, se pune la uscat pentru a se usca bine și se depozitează în recipiente de lemn, scrie dr. V. Voiculescu. Evident, se poate păstra și în ambalaje de hârtie sau pânză.

Din țara Boemiei pleacă în toată lumea mii de kilograme de rădăcină, pentru farmaciile din toată lumea, scria V. Voiculescu la 1930.

Tot doctorul spunea: Angelica e ațâțătoare de poftă de mâncare și liniștitoare a durerilor de pântece pentru pătimașii care au mistuiri grele, cu râgâieli și vânturi. Cum Angelica e alinătoare de nervi, se mai dă și în astmă, adică tuse cu înec și răsuflare grea, apoi în dureri de cap care nu au altă pricină decât nervii, cum ar fi la femeile la care luna ( menstruația adică) s-a turburat, s-a împuținat și vine rar, cu urcare de sânge la cap. Angelica se mai dă la fetele slăbuțe, lipsite de sânge, care n-au luna cum se cuvine. 

Angelica se ia ca leac în chipul unui ceai făcut din 20 sau 30 de grame de rădăcină opărită cu un litru de apă dată în clocot, Se bea în aceeași zi.

Mai poate fi utilizată ca pulbere – 2-4 grame – după masă, fiind utilă în procesul de digestie.

V. Voiculescu o mai vede și parte dintr-un preparat alcoolic. Respectivul lichior ar avea următoarea compoziție:

Alcool – 53 centigrame la 1 litru de apă

Rădăcină de Angelică … 30 grame

Scorțișoară … 2 g.

Cuișoare … 2 g.

Sabur … 2 g.

Vanilie … 1 g.

Camfor … 1 g.

Nucșoară … 1 g.

Șofran … 0.5 centigrame

Obligeană … 2 g.

Conform doctorului V. Voiculescu, Angelica întră și în compoziția unor băuturi vestite, precum șartreusa, melissa sau biterul, care au fost multă vreme fabricate numai de călugării papistași, care păstrau cu grijă taina compoziției.

Cât despre Obligeană, ține să completeze că se mai numește și trestie mirositoare, spetează pestriță sau speribană tărcată, așa cum i se spune în Transilvania. Pe nunele ei științific se numește acorus calamus. Este un fel de trestie care crește pe malul lacurilor, are rădăcini cu miros plăcut și efecte terapeutice.

Sale!