Binecuvântarea casei

Viața omului se cufundă în profan, însă căutarea sacrului face parte din normalitate. Ducem o viață de risipă, rătăcită în prea multă materie, motiv pentru care este necesară sacralizarea timpului și a locului în care trăim.

Dacă binecuvântarea locului de muncă este o raritate în zilele noastre – nu ca în trecut, când ogorul, ograda, livada, grajdul erau binecuvântate – binecuvântarea caselor reprezenta o tradiție puternică.

Eram la început de carieră, în parohia Gherăseni. Acolo, rar se întâmpla ca cineva să nu facă sfeștanie în luna martie. Unele familii ne invitau și la alte momente, în special toamna, sau la fântână. Însă sfeștania în martie era literă de lege. Parcă atunci începeau anul. Cât despre începutul anului… în zona Gârlași, în noaptea de Anul Nou, tatăl meu, care a slujit la Biserica Constantin și Elena, era chemat să oficieze slujba Aghesmei mici.

În Buzău, slujba aceasta era o tradiție. Am mers ani la rând la aceleași familii. Era o binecuvântare, dar și un motiv de întâlnire cu gazdele, care nu uitau să pună pe masă o gogoașă de post sau un biscuit.

Astăzi, frecvența acestui serviciu religios a scăzut. Probabil că nici noi nu am insistat suficient să explicăm cât de importantă este pentru viața spirituală binecuvântarea profanului. Ai sentimentul purificării, resacralizării mediului în care trăiești și în care se petrec atâtea momente nesfințite. Ai o satisfacție și o stare de bine. Casa devine o mică biserică în care familia se roagă împreună, ceea ce se întâmplă destul de rar în restul zilelor. Nu toți membrii casei vin la biserică să se roage, așa cum se întâmplă acasă, mai ales atunci când, la rostirea Evangheliei, sub același veșmânt sfințit, se adună frunte lângă frunte, casă întreagă.

Apoi, după sfințirea apei, stropirea întregii case, inclusiv a hainelor din șifonier, este un prilej de purificare, de alungare a răului, de sfințire a locului și a vieții în general. Sigur, stropirea hainelor nu este o obligație. Preoții mai în vechime insistau să ajungă apa sfințită în toate colțurile casei. Așa s-a întâmplat că l-am scos dintr-o cameră pe venerabilul nostru părinte Grigore, care a deschis brusc ușa unui șifonier, iar ușa a blocat ușa de la încăpere, obstrucționând ieșirea, sau a găsit prin baie câte un membru al familiei… mai timid, care aștepta plecarea preotului pentru a ieși.

Este importantă revenirea la tradiția binecuvântării caselor. Se schimbă firea lucrurilor. Pătrunde Dumnezeu. Acei stropi minusculi de apă sfințită curăță locul de cotidian și-l duce spre veșnicie. Efectul sfeștaniei este benefic pentru suflet și pentru sacralizarea ambientului în care ne petrecem partea frumoasă din zi, după orele de muncă.

Prefer să am gâtul obosit de atâta râvnă vocală decât să știu că profanul a cucerit pentru totdeauna spații care au nevoie de prezența lui Dumnezeu.

Așadar, chemați preotul să vă binecuvânteze casele și veți simți o mare bucurie sufletească și o apropiere a lui Dumnezeu de casa dumneavoastră.