Am venit să vă văd și vă mulțumesc pentru sfaturile pe care mi le-ați dat în copilărie! Poate că nu vă mai amintiți, dar mie mi-au fost de folos. Aș mai fi trecut, dar acum locuiesc în București, în Sectorul 4, lucrez la o bancă și ajung mai greu.
Vă imaginați că m-au topit aceste cuvinte. Nu sentimentul de mândrie, ci bucuria aceea imensă pe care o trăiesc atunci când cineva îmi confirmă că i-am fost de folos în viață.
Mereu trimite Dumnezeu câte un mesager. Tocmai mă întrebam zilele acestea dacă zidurile rezistă mai mult decât oamenii, dacă este mai bine să te dedici mai mult zidurilor decât oamenilor.
Evident, răspunsul corect ar fi și… una, și alta. Așa am gândit și așa am făcut. Însă, mărturisirea aceasta mi-a spus că omul merită mai mult decât istoria. În cazul în care zidurile pe care le ridici sunt trainice, pot străbate timpul. Frumos, dar ce folos pentru tine, un muritor care se pierde în neantul vremii? Oamenii însă trebuie prețuiți mai mult, pentru că ei sunt cei alături de care ridici ziduri, te bucuri, trăiești, înflorești, mori. Ei sunt mai valoroși decât zidurile.
Plecând de la experiența mea de astăzi, vă spun doar atât: construiți ziduri pentru copiii dumneavoastră, însă nu uitați că valoarea cea mai mare sunt ei, iar legătura cu cei apropiați nu trebuie să aibă fisuri.
Zidurile se ridică și cad, zidurile sunt munte, însă relația cu cei apropiați, din familie în cazul dumneavoastră, din comunitate în cazul meu, preot fiind, trebuie să fie sinceră și plină de iubire.
Mulțumesc pentru mărturisirea de astăzi! Mi-a lămurit o mare dilemă. Oameni și, mai apoi, ziduri!
Daruri cu tâlc
Blăjani – file de monografie
Recuperări istorice
Fascinația rostirii
Cuvant despre Cer
Retropelerinaje Buzoiene
