Cuza și clapa de la Diplomat

Ciudată asociere, nu? Ce legătură are Alexandru Ioan Cuza, domnul Unirii, cu clapeta unui tip de servietă la modă cu cel puțin un secol mai târziu?

Pentru mine are! Tatăl meu a lucrat foarte mulți ani la Centrul Episcopal din Buzău. Eu am crescut la bunici, la Blăjani, până la vârsta la care trebuia să merg la școală. Totuși, din când în când, înainte de a mi se pune cheia de gât, eram adus la părinți, la bloc, undeva pe strada Caraiman, unde locuiam.

Aveam camera chiar în fața ușii de acces în apartament, unde se aflau diplomatul tatălui meu și telefonul fix.

Ambele mi-au lăsat amintiri foarte matinale, dar și obiceiul de a mă trezi devreme. Nu de puține ori, ora cinci dimineața era momentul în care tatăl meu pleca la serviciu. De fiecare dată știam că pleacă înainte să deschidă ușa, pentru că auzeam sunetul clapetei diplomatului.

Uneori mă lua cu el la serviciu, pentru că nu avea cu cine să mă lase acasă până foarte târziu, când se întorcea mama sau chiar el.

Așa am cunoscut mai toate colțurile Centrului Eparhial de la Buzău: grădina din spate, cancelaria, fabrica de lumânări, dar și Palatul. Nu mai zic de aleile din spate, pe care le-am străbătut adesea cu bicicleta.

Într-o zi de 24 ianuarie – să fie 45 de ani de atunci – a pocnit clapeta, dar s-a deschis și ușa. Am plecat împreună la Episcopie, cu Dacia lui.

De data aceasta, nu am mai rămas la Maica Agaftonica, la registratură, nici în biroul unde, într-o cușcă metalică, stătea doamna Cocora, responsabilă cu casieria. Am mers direct la Palat.

Atunci am văzut pentru prima dată Camera lui Cuza din Palatul Episcopal. Nu știam prea bine cine a fost Cuza, dar ascultând discuțiile din jur, am reținut numele și mi-a rămas în minte imaginea austeră a camerei.

Au trecut anii și am aflat cum s-a petrecut Unirea, cum alaiul, avându-l în frunte pe domnul ales în Moldova, a trecut prin Buzău pe podul de vase și, mai ales, cum a modernizat Cuza țara, administrația și legislația.

Am mai descoperit și că nu a fost un prieten prea bun al Bisericii, chiar dacă Dealul Patriarhiei și Palatul Episcopal de la Buzău îi păstrează urmele printr-o cruce și o cameră.

Timpul a trecut, țara a devenit una singură, iar Unirea de Bază – așa cum o numește Preafericitul Daniel – a stat la temelia României Mari de mai târziu.

Așadar, nu trebuie să uităm că, în drumul său spre Unire, Cuza a dormit o noapte la Buzău. Nu a rămas în casa unui mare boier – deși Marghiloman l-ar fi găzduit, probabil –, nici la un han, ci în Palatul Episcopal de atunci. Amintirea acestei treceri rămâne în istorie.

Încă văd în fața ochilor camera aceea modestă și, de fiecare dată când vine ziua de 24 ianuarie, îmi amintesc de Cuza și de locul unde s-a oprit în Buzău, pentru a-și lua elan în drumul spre realizarea unității naționale.

Sale!