Frumoasa parte slavă a lumii noastre românești

Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace. Căci văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o…

Puteți spune: ce text arhaic! Poate că este! Merg pe ideea lui … poate pentru că eu nu sunt chiar atât de vechi de zile, dar iubesc textul așa cum este scris mai sus.

Dacă intrați în amănunt, puteți să mai spuneți: câte slavisme! Nu multe, dar sunt!

Și totuși, trebuie să recunoaștem că textul e frumos. E frumos așa cum este!

Poate va mai apărea un nou curent românizant, asemenea Școlii Ardelene, care voia… nasuflete sau gâtlegău în loc de batistă sau cravată.

Și totuși, textul acesta al rugăciunii Dreptului Simeon e frumos așa.

Am auzit și „liberează” în loc de slavul „slobozește”. Dar „slobozește” e mult mai profund. Nu înseamnă doar eliberare, lăsare la vatră sau abandon, ci un alt început—în cazul lui Simeon, începutul deplinei certitudini.

Și „rob” poate fi înlocuit. Se poartă „serv”. E mai latin. Nu e atât de afundat în glod ca „rob”. Parcă nu doare atât de tare. Însă Simeon se simțea rob. Simțea nevoia smereniei totale. Nu avea nevoie de mănuși de catifea în relația cu Dumnezeu. Se simțea rob, un rob umil—dacă pot spune așa fără a comite un act pleonastic sau tautologic. Cum să nu fii rob când vezi că, atunci când ai greșit scriind papirusul despre Mesia cel născut din Fecioară, a fost nevoie să vină Îngerul să te corecteze? Și, totuși, ai persistat în greșeală atât de mult încât a trebuit să trăiești ca să vezi că e real.

Și „gătit-o” poate fi schimbat cu „pregătit-o”. Dar nu mai e ceea ce a fost în text. Da, „gătit” e rusesc și se poate traduce prin „pregătit”, dar nu sună la fel în acest text liturgic.

E prea puțin să spui „Împărăția pregătită”. E prea sărac. Dar „gătită”… pare altceva.

Când eram copil, eram „gătit” să merg la Biserică. Nu eram pregătit, nici asortat, nici pur și simplu îmbrăcat. Eram gătit! Mai mult decât atât nu se putea în materie de prezentare într-un loc public.

Așa și Împărăția lui Dumnezeu este gătită! E exact așa cum trebuie, fără cusur și fără rest. De aceea îmi place cum sună așa, slav.

Așadar, cred că e bine să lăsăm limba acestei rugăciuni așa cum e ea, chiar dacă admitem că limba e vie, evoluează și uneori ține să se alinieze istoriei.

Rugăciunea este rugăciune! Nu e telegramă, adresă de la stăpânire, sau text corect … politic.