De râsul peștilor

Ce or fi gândind peștii din Marea Neagră? E nevoie de o întâlnire la nivelul cel mai înalt ca să înceteze focul în… Marea Neagră.

Ei, peștii, nu au nevoie de graniță marină, nici de translator ca să se înțeleagă și nici nu dau lupte, cu excepția celei firești, de supraviețuire. Doar de foame se mănâncă unii pe alții și nu din ranchiună istorică.

Câteodată mă întreb dacă memoria istorică este totuși bună! La ce e bună dacă, din când în când, câte unul vrea să o facă „așa cum a fost”, fără să fie interesat de învățarea greșelilor ei?

Suntem de râsul peștilor! Avem tot ceea ce ne trebuie. Nu suntem hămesiți de foame. Știm că pacea este un dar suprem și totuși ne devorăm între noi, băgând istoria în față.

Privind în sus, din ape tulburi, cred că peștii sunt tare mândri de ei, pentru că nu au nici guvern, nici manuale de istorie, nici nebunii geografice în cap, ci se bucură de viață până când devin supraviețuire pentru semeni mai mari și nu hrană pământului.

Iar noi, oamenii, ne batem cu pumnul în piept că suntem raționali, deștepți, făpturi superioare… dar ne-am făcut de râsul peștilor…