A treia zi de Paști – Călătoria spre Emaus și regăsirea lui Hristos

Hristos a înviat! Vă aștept marți, în a treia zi de Paști, la Sfânta Liturghie

Marți, 23 aprilie, în a treia zi de Paști, voi sluji Sfânta Liturghie de la ora 7:30 la Biserica Sfântul Apostol Andrei din Buzău.
Este o zi de lumină și har, în care ne vom ruga împreună să-L recunoaștem pe Hristos Cel Înviat pe calea inimii noastre. Vă aștept cu drag!

A treia zi de Paști – Călătoria spre Emaus și regăsirea lui Hristos

Sărbătoarea Învierii Domnului nu este o clipă trecătoare, ci o stare de har care deschide timpul spre veșnicie. În Hristos cel Înviat, istoria omului capătă un nou orizont: nu mai este „încă bucurie”, ci Bucurie pentru totdeauna. A treia zi de Paști, marți în Săptămâna Luminată, este o zi în care această Bucurie devine întâlnire personală, așa cum s-a petrecut pe drumul spre Emaus.

📖 Evanghelia după Luca 24, 13-35 – Drumul spre Emaus

„Și iată, doi dintre ei mergeau chiar în ziua aceea la un sat care era departe de Ierusalim, ca la șaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Și vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Și pe când vorbeau și se întrebau între ei, Iisus însuși, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ținuți ca să nu-L cunoască…”
(Luca 24, 13-16)

Doi ucenici triști și abătuți părăsesc Ierusalimul – locul răstignirii și al nădejdii spulberate. Pe drum, Hristos li Se alătură. Nu cu slavă, nu cu glas din cer, ci cu discreția Celui Care cunoaște inima omului. Le vorbește, le tâlcuiește Scripturile, îi ascultă. Dar ei nu Îl recunosc. De ce?

Pentru că-L căutau într-un Hristos istoric, nu într-un Hristos viu. Ochii lor erau ținuți nu de Dumnezeu, ci de neînțelegerea tainelor. Îl voiau într-o formă trecută, nu în realitatea Învierii.

🍞 Frângerea pâinii – locul recunoașterii

„Iar când a stat cu ei la masă, luând pâinea, a binecuvântat și, frângând, le-a dat lor. Și s-au deschis ochii lor și L-au cunoscut; și El S-a făcut nevăzut de ei.”
(Luca 24, 30-31)

Momentul recunoașterii nu este intelectual, ci euharistic. La frângerea pâinii, inimile lor se luminează. De acum, nu mai e nevoie de vedere trupească. Trăirea este deplină, iar prezența lui Hristos nu mai este legată de simțuri, ci de comuniune.

Această scenă prefigurează Sfânta Liturghie: drumul (viața), tâlcuirea Scripturilor (Cuvântul), frângerea pâinii (Euharistia) și trimiterea în lume.

🌄 Emausul nostru interior

Cine dintre noi nu are un drum spre Emaus? Când frica, îndoiala sau suferința ne apasă, uităm că Domnul merge cu noi. Îl confundăm cu un trecător. Îi simțim pașii, dar nu-I recunoaștem chipul. Și totuși, El e acolo. Când Îl chemăm cu sinceritate – „Rămâi cu noi, Doamne” – El intră în casa inimii noastre și face din ea altar al prezenței Sale.

„Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe cale și ne tâlcuia Scripturile?”
(Luca 24, 32)

Aceasta este chemarea celei de-a treia zi de Paști: să ardem pe dinăuntru de prezența Celui Înviat.

🔔 Ritualul liturgic în Săptămâna Luminată

În această săptămână a luminii, Biserica trăiește ca în ziua Învierii:

Ușile împărătești ale altarului rămân deschise – semn al cerurilor deschise prin Înviere.
Se cântă neîncetat: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând…”
Nu se fac metanii sau îngenuncheri – în semn de biruință și libertate întru Hristos.
La Liturghie se citesc pericope evanghelice ale arătării Domnului Cel Înviat.

Este o liturghie a luminii, a nădejdii și a veșniciei trăite deja.

🙏 Rugăciune: Doamne, rămâi cu noi

Doamne al Învierii și al Vieții,
Tu, Care Te-ai alăturat ucenicilor pe cale,
vino și pe drumul inimii mele.

Deschide-mi ochii să Te recunosc
nu doar în cuvinte, ci și în liniștea de după ele.

Fă-mi inima să ardă când Îți aud Cuvântul
și ajută-mă să nu trec nepăsător pe lângă prezența Ta.

Rămâi cu mine, Doamne,
căci se face seară și multe sunt umbrele din lume.

Frânge pentru mine Pâinea Vieții
și fă din tăcerea Ta nevăzută
o prezență care nu pleacă niciodată.

Amin.

📜 La Paști – George Coșbuc

Prin pomi e ciripit şi cânt,
văzduhu-i plin de-un roşu soare,
și sălciile-n albă floare
e pace-n cer şi pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
adus-a zilele-nvierii.

Şi cât e de frumos în sat!
Creştinii vin tăcuţi din vale
și doi de se-ntâlnesc în cale
își zic: Hristos a înviat!
Şi râde-atâta sărbătoare
din chipul lor cel ars de soare.

Şi-un vânt de-abia clătinitor
șoptește din văzduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
e zgomotul zburării lor!
Şi pomii frunţile-şi scoboară
că Duhul Sfânt prin aer zboară.

E linişte. Şi din altar
cântarea-n stihuri repetate
departe până-n văi străbate
și clopotele cântă rar:
Ah, Doamne! Să le-auzi din vale
cum râd a drag şi plâng a jale!

Biserica, pe deal mai sus,
e plină astăzi de lumină,
că-ntreaga lume este plină
de-acelaşi gând, din cer adus:
În fapta noastră ni-e soartea
și viaţa este tot, nu moartea.

Pe deal se suie-ncetişor
neveste tinere şi fete,
bătrâni cu iarna vieţii-n plete;
și-ncet, în urma tuturor,
vezi şovăind câte-o bătrână
cu micul ei nepot de mână.

Ah, iar în minte mi-ai venit
tu, mama micilor copile!
Eu ştiu că şi-n aceste zile
tu plângi pe-al tău copil dorit!
La zâmbet cerul azi ne cheamă
sunt Paştile! Nu plânge, mamă!