Martirizat de… curentul din turlă

Citeam despre martiriul Sfântului Mucenic Gheorghe. Câtă demnitate! Câtă coerență între credință și acțiune! Era sus pe scara ierarhică, nu venea chiar de jos. Și totuși, ce mai conta statutul în fața propriei credințe? Era lămurit cu sine. Dacă nu ar fi avut pace interioară, nu ar fi avut puterea să reziste chinurilor.

Ad leonem!, strigau păgânii. Iar leii nu le voiau viața, pentru că nu găseau nimic savuros în carnea unor oameni blânzi, care nu greșiseră cu nimic nimănui. Sufereau pentru că aveau o credință pe care ceilalți nu o înțelegeau și, ei, binefăcătorii, asemenea lui Iisus, sufereau fără vină. Evident, și atunci existau unii, ca și în vremea Mântuitorului, dornici să distrugă orice etalon moral. E mai tentant să demolezi ce stă drept, decât să încerci tu însuți să stai drept.

Ce vremuri! Mai bine de două sute de ani de chin și jertfe. Ce greu era să crezi și cât de riscant era să mărturisești în ceea ce crezi!

Noi, astăzi, slujim în biserici mari, curate, aerisite, în veșminte călcate. Da, riscăm uneori să ne tragă curentul din turlă, dar în rest suntem liberi să ne manifestăm credința, iar creștinii sunt liberi să vină la biserică. Ce greu era atunci și cât de facil e acum! Iar dacă nu ar fi uneori frig, alteori prea cald, dacă nu ar fi vântul, soarele, televizorul, rețelele sociale, meciurile de la matineu și alte „greutăți” ale vieții, chiar nu ar lipsi nimeni…

Și mai vorbim despre libertate! Creștinii din trecut plăteau cu lanțuri pentru libertatea lor interioară, iar noi, cei de astăzi, ne plângem că nu avem libertate? Că ne-o îngrădesc ideologiile și statele? Sigur, se întâmplă! Credința presupune mereu încercare. Însă, comparativ cu sângele martirilor noștri, „martirajul” nostru nici nu există. Putem rosti sus și tare ce simțim, ce gândim, ce credem. Ne este frică să o facem de teama judecății lumii? Atunci nu mai e vorba de îngrădirea drepturilor, ci de lașitate.

Așadar, avem bisericile deschise, așezate pe sânge de martir, și totuși stăm acasă și ne plângem cât de greu ne este să ajungem, să ne mărturisim credința, să punem rânduială creștină în viața noastră privată și socială… Suntem, oare, demni de martirii noștri?

Sale!