Știți că uneori nu este ușor să fii preot. Prea des vezi moartea cu ochii. O vezi cum înhață copii, soți, părinți, tineri, bătrâni — sănătoși sau bolnavi, întreținători de familie ori oameni sleiți de puteri, cu chipuri ce par încă vii.
Îmi place să fiu preot. Sunt o fire meditativă. Iubesc oamenii. Îmi place să le vorbesc. Îmi place să mă pregătesc ca să le vorbesc.
Iau copiii în brațe la botez și mă rog pentru viața lor — nu doar pentru acel moment, nu doar pentru un ritual, ci pentru o viață întreagă, lungă și bună. Simt un fior și îmi doresc ca Dumnezeu să țină cont de gândurile mele.
La cununii am emoții. Parcă aș fi responsabil pentru ceea ce va urma, deși știu că nu este în mâna mea.
La Liturghii sunt sensibil. E mult har și trăire în fiecare.
Chiar și la Acatiste — unde povestești viața unui sfânt în rime — simți lucrarea Duhului.
Maslul, pentru mine, este o fereastră către speranță. Simți nevoia să faci mai mult decât să te rogi. Să iei durerea cu mâna. Să nu fie totul doar cuvinte.
Întâlnirile directe cu oamenii mă hrănesc. Sunt minunate. Le simți sufletul.
Îmi place ceea ce fac. Aici mă regăsesc profund. Restul? Fac și celelalte, cum știți. Dar aici e inima mea.
Și totuși, uneori, îmi vine să fug.
Ce să-i spui unei mame care și-a pierdut copilul? Ce să-i spui unei femei rămase văduvă? Ce să-i spui ca să vindece?
Ce să-i spui unei mame care și-a pierdut copilul? Ce să-i spui unei femei rămase văduvă? Ce să-i spui ca să vindece?
Sigur, poți spune multe. Dar ce anume vindecă?
Au fost momente în care am fugit.
Un copil căzuse de la etaj. Nu am putut merge. Aveam copiii mei mici pe atunci. M-am rugat să meargă altcineva. A mers un coleg tânăr… și când a văzut jucăriile împrăștiate în jurul trupului…
Un copil căzuse de la etaj. Nu am putut merge. Aveam copiii mei mici pe atunci. M-am rugat să meargă altcineva. A mers un coleg tânăr… și când a văzut jucăriile împrăștiate în jurul trupului…
Am fost laș. Da. Nu m-am dus. Și nici azi nu cred că aș fi putut.
Au mai fost și alte dăți când nu am fost în stare să dau piept cu fața morții. De fiecare dată când sunt în fața doliului, mă chinuie sentimentul că nu am dreptul să tulbur iremediabil pe nimeni prin ceea ce spun și nici să îndoliez mai mult decât a făcut-o necazul.
Au mai fost și alte dăți când nu am fost în stare să dau piept cu fața morții. De fiecare dată când sunt în fața doliului, mă chinuie sentimentul că nu am dreptul să tulbur iremediabil pe nimeni prin ceea ce spun și nici să îndoliez mai mult decât a făcut-o necazul.
La groapă, te rogi la Cer, dar stai în fața pământului deschis.
Între binecuvântare și durere, între speranță și sfâșiere.
Acolo începe adevărata rugăciune: când nu mai ai cuvinte, dar îți bate inima în genunchi.
Între binecuvântare și durere, între speranță și sfâșiere.
Acolo începe adevărata rugăciune: când nu mai ai cuvinte, dar îți bate inima în genunchi.
Ah… dacă aș putea inventa un antidot pentru durere…
Dar până atunci, rămânem aici — să ne bucurăm și să îndurăm împreună.
Recuperări istorice
10,00 lei
Daruri cu tâlc
5,00 lei
Retropelerinaje Buzoiene
9,00 lei
Fascinația rostirii
70,00 lei
Blăjani – file de monografie
110,00 lei
Cuvant despre Cer
Original price was: 50,00 lei.40,00 leiCurrent price is: 40,00 lei.
Ceai de urzică
4,00 lei
