Părintele profesor dr. Nicu Moldoveanu – 85 de ani de viață

Oficial

20 octombrie 2025 a fost o zi de sărbătoare pentru întreaga lume bisericească și universitară românească. Părintele profesor dr. Nicu Moldoveanu împlinește venerabila vârstă de 85 de ani, prilej de bucurie și recunoștință pentru generațiile de studenți, preoți și muzicieni care i-au urmat îndrumarea.
Dumnezeu, în bunătatea Sa, l-a ținut sănătos și i-a dăruit harul de a continua să scrie, să compună și să dăruiască lumii bogăția unei vieți închinate muzicii bisericești și educației teologice.

De-a lungul deceniilor, părintele profesor a format sute de studenți la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, lăsând în sufletele lor nu doar rigoarea muzicologică, ci și bucuria cântării ca rugăciune. Ca preot devotat, compozitor, dirijor și muzicolog bizantinist, părintele Moldoveanu este o prezență unică în cultura românească. Scrierile sale, lucrările de muzicologie, compozițiile liturgice și conferințele sale au devenit repere solide pentru cercetătorii și iubitorii de muzică sacră.

Ajuns la această vârstă biblică, părintele profesor poartă în sine pacea și înțelepciunea celor care și-au trăit viața în duh evanghelic. În cuvântul său, se simte mereu un echilibru între știință și credință, între tradiția bizantină și sensibilitatea românească. Fiecare curs, fiecare carte și fiecare melodie poartă amprenta unui om care a trăit muzica drept rugăciune și a făcut din ea o mărturisire de credință.

Născut în comuna Brătianu (astăzi Scânteia), județul Ialomița, la 20 octombrie 1940, într-o perioadă grea, marcată de umbrele războiului, părintele Moldoveanu a primit de mic o educație creștină autentică. Părinții săi, Ioana și Grigore Moldoveanu, oameni simpli, dar adânc credincioși, i-au sădit dragostea de muncă, de cântare și de rugăciune. Din acea rădăcină curată s-a născut, peste ani, un dascăl al dascălilor, un maestru al muzicii psaltice și un model de slujire discretă, dar rodnică.

Din amintiri

Îmi amintesc cu drag de perioada studiilor aprofundate — un an aparte, poate cel mai frumos dintre toate formele de pregătire teologică pe care le-am urmat. Eram doar zece cursanți, iar atmosfera era una de familie, de prietenie și de bucurie a cunoașterii. Se studiau disciplinele practice, dar fiecare curs era o sărbătoare a minții și a inimii. A fost, fără îndoială, mai frumos decât la doctorat.

În acea vreme, am citit cu pasiune zeci de studii despre istoria Liturghiei, fascinat de profunzimea și frumusețea Sfintei Taine. Deși eram preocupat de dreptul canonic, părintele profesor Nicolae Necula m-a făcut să iubesc liturgica. Tot atunci l-am cunoscut mai bine pe părintele Nicu Moldoveanu. S-a născut o simpatie sinceră, întărită mai târziu, când eram inspector de religie. Echipa formată din părintele Necula și părintele Moldoveanu venea adesea la Buzău, la inspecțiile de grad. Erau invitați la Palatul Episcopal, unde Preasfințitul Epifanie le stârnea umorul și le iscodea opiniile, uneori chiar prin glume despre colegii din Sfântul Sinod.

Părintele Moldoveanu intra cu plăcere în acest joc al bunei dispoziții, oferind descrieri pitorești și replici memorabile. Îmi amintesc un moment savuros: episcopul, zâmbind, l-a întrebat pe părintele profesor –
„Totuși, părinte profesor, vă place vreunul dintre noi?”
La care părintele, cu o blândețe șugubeață, a răspuns:
„Trebuie să mă gândesc mult, Preasfințite…”

Dincolo de umor, rămânea un om de mare omenie, cald și discret, cu o inimă care a cunoscut și suferința pierderii unei fiice în floarea vârstei. Un om de toată cinstea și admirația, modest și senin.

Îi aduc un omagiu din suflet, plin de recunoștință! E o prezență luminoasă, un dascăl adevărat și un reper în teologia românească.