Sfânta Mare Muceniță Varvara – cea văzută de Dumnezeu în turnul singurătății

Viața Sfintei Varvara este una dintre cele mai tulburătoare mărturii despre felul în care Dumnezeu găsește sufletul omenesc chiar și acolo unde oamenii nu mai pot ajunge.

Tatăl ei, un om puternic, dar orbit de credințe păgâne, a închis-o într-un turn, departe de lume, crezând că astfel o va păzi de ochii muritorilor. A ascuns-o de oameni — dar nu a putut să o ascundă de Dumnezeu.
În singurătate, în tăcere, acolo unde nu era nimeni care să-i vorbească, Dumnezeu i-a vorbit inimii, iar Sfânta Varvara L-a cunoscut nu prin lecții omenești, ci prin lumina divină care se naște în sufletele curate.

Diferența dintre ea și noi, cei grăbiți, neliniștiți și adesea copleșiți de cele materiale, este aceasta:
Dumnezeu ne vede și pe noi, dar adesea aici se oprește relația — pentru că noi ne lăsăm privirea în pământ.
Căutăm lucrurile trecătoare, alergăm după ceea ce nu ne poate umple, și ratăm privirea Tatălui.

Sfânta Varvara, însă, în loc să privească în jos, spre lume, a privit în sus.
În turnul unde fusese închisă, a ridicat ochii către cer, iar acolo i s-a prins sufletul și acolo a rămas pentru totdeauna. Privirea ei, odată întoarsă spre Dumnezeu, nu s-a mai coborât niciodată.

Ocrotirea Sfintei Varvara

Pentru curajul ei, pentru mărturisirea ei până la moarte — chiar ucisă de propriul tată — Sfânta Varvara a primit de la Dumnezeu o misiune sfântă:
să ocrotească pe cei care trăiesc pericolele și singurătățile lumii.

De aceea, ea este cinstită ca protectoare a:

soldaților și artileriștilor, pentru că moartea ei a fost fulgerătoare, iar Dumnezeu a arătat că nicio putere omenească nu poate învinge dreptatea Sa;

minerilor și celor care lucrează în subteran, pentru că ea a trăit într-un „adânc” al izolării și al întunericului, iar lumina lui Hristos a găsit-o;

arhitecților și constructorilor, pentru că transformarea turnului în biserică a rămas un simbol al convertirii;

celor bolnavi, mai ales suferinzi de boli grave sau răni neașteptate;

celor care sunt nedreptățiți, uitați sau izolați de oameni, dar văzuți de Dumnezeu — așa cum a fost sfânta.

Sfânta Varvara îi ocrotește, în mod deosebit, pe toți cei care trăiesc între ziduri: zidurile fricii, ale durerii, ale singurătății, ale nedreptății.
Pe cei pe care oamenii nu îi mai văd — Dumnezeu îi vede, iar prin rugăciunile Sfintei Varvara, îi întărește, îi apără și îi ridică.

Ea ne învață să nu coborâm privirea în pământ, să nu ne lăsăm închiși în turnurile propriilor frici, ci să ridicăm ochii spre Dumnezeu, Cel care luminează orice întuneric.

Concluzie duhovnicească

Aici, la sfârșit, se potrivește cugetarea Apostolului, care pare scrisă parcă pentru viața Sfintei Varvara:
„Când sunt slab, atunci sunt tare.”

Acest vlăstar firav, ascuns într-un turn și lipsit de apărarea oamenilor, a devenit sprijin pentru toți cei care duc greul.
În slăbiciunea a lucrat puterea lui Dumnezeu.

De aceea, viața ei rămâne mărturie că adevărata tărie nu vine din ziduri groase, nici din puterea omului, ci din lumina credinței care nu poate fi închisă niciodată.

———————————————————

Mâine, la orele 7, la Biserica Sfântul Apostol Andrei din Buzău vom începe slujba în cinstea Sfintei Varvara.

Sale!