Mai bine decât ieri

„Nu te lăuda cu ziua de mâine, căci nu știi ce poate aduce o zi” (Proverbe 27,1). Versetul acesta nu vorbește doar despre viitor, ci și despre prezent. Despre riscul de a trăi mereu nemulțumit, amânând pacea pentru un „mâine” care ar trebui să repare tot ce nu ne convine azi. Omul care se văită continuu trăiește exact așa: cu ochii fixați pe ce ar fi trebuit să fie, nu pe ce este.
Îmi amintesc de o mătușă a unor priteni. O femeie care, la început, era căutată. Nepoții veneau, stăteau, ascultau. Dar, încet, aproape imperceptibil, vizitele s-au rărit. Nu din lipsă de dragoste, ci din oboseală. Fiecare întâlnire devenise un șir de plângeri: nimeni nu făcea destul, nimeni nu venea când trebuia, nimeni nu o înțelegea. Nemulțumirea ei nu era doar un sentiment, ci o atmosferă. Una greu de respirat.
Scriptura explică limpede de ce se întâmplă asta: „Inima veselă este un bun leac, dar duhul mâhnit usucă oasele” (Proverbe 17,22). Nemulțumirea permanentă nu rămâne interioară. Ea se transmite, apasă, se infiltrează în relații. Oamenii nu se îndepărtează de persoană, ci de starea pe care aceasta o răspândește cineva.
De multe ori, cel care se văită crede că spune adevărul. Și poate chiar îl spune. Dar adevărul rostit fără măsură, fără recunoștință, fără nădejde, devine o formă de violență blândă. Pentru că, așa cum avertizează Proverbele: „Moartea și viața sunt în puterea limbii” (Proverbe 18,21). Cuvântul poate ține aproape sau poate izgoni. Poate vindeca sau poate secătui.
În cazul mătușii din poveste, singurătatea nu a venit brusc. A venit prin acumulare. Prin fiecare reproș fie el și nerostit până la capăt, prin fiecare suspin, prin fiecare comparație cu „alții” care făceau mai mult. Fără să-și dea seama, reproșând, s-a condamnat la singurătate. Apoi, singurătatea … a devenit o nouă temă de plângere.
„Mai bine decât ieri” nu înseamnă o viață fără probleme. Înseamnă o zi în care nu ne-am folosit limba ca armă. O întâlnire fără reproș. O discuție fără inventarul nemulțumirilor. Înseamnă să nu ne lăudăm cu ziua de mâine și să nu otrăvim ziua de azi.
Înțelepciunea biblică ar putea suna și așa: dacă te văiți mereu, ce câștigi? O dreptate amară? O singurătate explicabilă, dar reală? Sau poate pierzi exact ceea ce îți dorești: prezența celorlalți. Ești ceea ce gândești, nu?! 0
Și atunci, fără strategii, fără explicații, oamenii se apropie din nou. Nu pentru că ai dreptate, ci pentru că ai devenit locuibil.

Sale!