Cuvânt la plecarea domnului Nicolae Stancu

Viața domnului  Nicolae Stancu a avut ceva din taina și răbdarea dreptului din Cartea lui Iov.
Să rămâi văduv la 33 de ani, cu două fetițe mici, și totuși să mergi înainte – aceasta nu este doar putere omenească. Este credință. O credință care nu negociază cu durerea. O inimă care, deși frântă, continuă să bată pentru alții.
Și Dumnezeu, Care vede lacrima nerostită, i-a mai dăruit încă două fiice. Patru fete crescute nu doar sub același acoperiș, ci mai ales în unitate de muncă și de încredere. Ca și Iov, după încercare, a primit binecuvântare. Nu ca o răsplată contabilă, ci ca un semn că iubirea nu rămâne fără rod.
După primul infarct, la 47 de ani, ar fi putut să se închidă în teamă. Dar a spus simplu: „merg înainte”. Și a mers. Cu patru stenturi la inimă, dar cu o inimă și mai largă pentru viață. A iubit viața. A vrut să trăiască. A trecut de 70. A adunat mulți oameni în jur, la fel ca astăzi la înmormântare. Oameni mulți.
Da și-a dorit să mai trăisască. Măcar câțiva ani, spunea. Și poate tocmai de aceea Dumnezeu l-a chemat în somn – ca să nu cunoască agonia, ca să nu-și vadă fetele și nepoții suferind în jurul lui. Uneori, plecarea lină este ultima mângâiere.
La înmormântare, părintele profesor Milea a vorbit despre familie, despre fiicele care i-au fost sprijin, despre munca lui, despre omenia lui. Dar a vorbit și despre moarte ca trecere. O trecere, nu o prăbușire.
În credința vechilor noștri strămoși, copiii erau plânși la naștere, iar plecarea din această lume era privită ca începutul unei alte vieți. Aceeași înțelegere adâncă răsună și în balada Miorița, unde moartea devine „nuntă cosmică”, unire cu lumina, cu stelele, cu veșnicia, a mai spus părintele Milea.
Poate că și plecarea lui a fost o astfel de nuntă tainică.
Un om care a suferit, dar nu s-a revoltat.
Un om care a muncit, dar nu s-a lăudat.
Un om care a iubit viața și oamenii din ea.
Moartea nu este ultimul cuvânt. Este doar o ușă.
Iar dincolo de ea, pentru cei care au știut să mulțumească lui Dumnezeu chiar și în încercare, este liniște.

Părintele Iulian Negoiță, duhovnicul dânsului a dat mărturie despre credința pe care o avea, despre curăția sufletească, despre faptul că s-a spovedit și împărtășit. A plecat de aici ca un creștin pregătit, la a cărui slujbă i-au cântat Veșnică pomenire toți cei prezenți, iar apoi, la ca răspuns la mesajul părintelui Mihail Milea, Hristos a Înviat!

Așadar Stancu Nicolae nu pleacă din inimile celor care l-au iubit. Una dintre fiice, a plecat cu poza la piept …

Nicoleta, Mirela, Mădălina și Georgiana au fost sufletul său. Le-a dat o educație minunată, iar rodul ei l-am mai simțit încă o dată azi.

Ce pot să le spun? Doar a trecut pragul lumii acesteia, spre casa veșniciei. Nu a murit, ci doarme.

Sale!