În memoriam HOAȘĂ ISPAS (29 iunie 1934 – 24 februarie 2026)

A fost un om blând, politicos și de o omenie rară, care a lăsat în urmă nu doar ani mulți – 91 la număr – ci și amintiri care nu se vor stinge.
Născut la 29 iunie 1934, în Săgeata, județul Buzău, și trecut la cele veșnice la 24 februarie 2026, în Municipiul Buzău, domnul Ispas a fost un om al credinței, al bunului-simț și al dărniciei simple, curate.
Îmi aduc aminte cu drag de vremea când încă îi trăia soția, plecată dintre noi cu mulți ani în urmă, după o suferință hepatică. Mergeam în casa lor pentru sfeștanie. Era o casă modestă, dar tare primitoare. Erau doi bătrâni liniștiți și foarte uniți.
Domnul Hoașă avea o dărnicie fără seamăn. Un gest simplu: din fructele adunate din câmp și din împrejurimi își făcuse propriul cazan. Făcea țuică acasă și te servea cu drag. Uneori era mai amară, dar dragostea cu care o oferea era neprețuită. Nu era doar o băutură, era o bucurie împărțită cu noi și cu ceilați consilieri ai Bisericii.
Îmi mai rămâne vie în minte și scena din campania când am candidat la Primăria Buzău. Am ajuns la secția de votare din Micro 14, în ziua votului. M-a auzit vorbind cu comisia. A ieșit din cabină și, cu sinceritatea lui caracteristică, a spus:
„Nu vă găsesc unde sunteți?”
Eram candidat independent, pe ultimul loc pe buletinul de vot. Am zâmbit împreună. Un semn de mare sinceritate și de conștientă orientare.
În ultimii ani, viața nu i-a mai fost ușoară. L-am întâlnit adesea stând pe marginea gardului Bisericii. Mă striga cu drag. Un om tare bun!

Da, a fost consilier al bisericii noastre, un om credincios, un om de treabă, un om loial comunității.
Astăzi, ne luăm rămas-bun de la un suflet cuminte.
Nu e doar un nume într-un certificat de deces, ci un om care a știut să fie prezent la nevoie, să fie omenos.

Nu am o fotografie a dânsului, însă am amintiri furmoase și vii.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i așeze sufletul în lumina cea neînserată!

Sale!