Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, două vârste

Înaltpreasfinția Sa vorbea cu multă dragoste părintească în fața comunității parohiale Sfântul Toma din Buzău despre vârsta biologică, legată de data oficială a nașterii din 19 aprilie, de cea reală din 16 aprilie, dar și de vârsta vieții spirituale, care începe la 21 mai, când a primit Taina Sfântului Botez. Da, vârsta spirituală, cea pe care o uităm sau nu o cunoșteam, așa cum am recunoscut aproape toți în Biserică, ar trebui să aibă un rol vizibil printre aniversările noastre.
Totuși, în cazul Înaltpreasfinției Sale mai e o vârstă, vârsta faptelor.
Așadar, aniversarea celor 61 de ani ai Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian nu este doar un reper cronologic. Pentru mine a fost un prilej de clarificare a unei realități pe care o constat la fiecare întâlnire cu faptele: existența a două vârste — vârsta biologică și vârsta activității.
Vârsta biologică numără anii. Vârsta activității îi justifică, îi înnobilează, le dă forță celor care urmează; fie ca Domnul să rânduiască cât mai mulți, pentru că e nevoie de ei!
La finalul agapei aniversare de azi, după ce a primit urările celor prezenți, s-a adresat echipei de colaboratori pe care i-a format, cu îndemnul: „de mâine mergem la muncă”. În această formulare directă se concentrează o întreagă teologie a responsabilității. Anii nu sunt proprietate personală; sunt timp încredințat, investit în construcție, în rânduială, în creație instituțională, sunt dar închinat lui Dumnezeu.
Agapa de întâlnire la marea sărbătoare de azi s-a ținut la Trapeza Arhiepiscopiei, o construcție nouă, monumentală, pe care nici nu mi-am putut-o imagina mai înainte. Am regăsit multe dintre cuvintele Sfântului Apostol Pavel din Epistola I către Corinteni, capitolul 13,  în cuvintele părintești ale Înaltpreasfinției Sale, însă Trapeza aceasta, apariția ei din nimic, m-a dus cu gândul la un verset anume, pe care, chiar dacă îi forțez interpretarea spre cele administrative, totuși așa am simțit la întâlnirea cu această schimbare profundă: „Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin”.
Nu mi-am putut lua ochii de la detaliile acestei construcții, inaugurate anul trecut, atât pentru claritatea viziunii, cât și pentru că Înaltpreasfințitul a avut curajul de a rupe cu trecutul într-un cadru în care erau spații care păreau de neatins. Doar cineva cu viziune funcțională și edilitară putea vedea ceea ce noi ceilalți nu puteam. Eu nici măcar nu mi-am putut imagina tăpșanul acela altfel decât în trecut.
E clar că activitatea de la Buzău a Înaltpreasfințitului Ciprian se remarcă printr-un echilibru rar: ruptură lucidă de inerții, acolo unde stagnarea devenise normă, continuitate selectivă a valorilor autentice și inițiativă instituțională susținută de planificare riguroasă.
Nu este o dezvoltare accidentală, ci meticulos lucrată și îndelung gândită. Este rezultatul unui proiect coerent, executat cu precizie administrativă, simț al proporției, gust arhitectural și simbolic bine calibrat.
Această combinație dă durabilitatea lucrărilor. Trapeza e un exemplu. O apariție din nimic care uimește!
Revin, așadar, iară și iară la exemplul Trapezei, care este emblematic. Un teren degradat, impropriu, cu cotloane inutile, un loc urât — „o șobolănie”, într-o exprimare brută, dar realistă — susține azi o construcție funcțională, monumentală prin proporție și coerentă estetic. Acolo, în acel loc pe care îl știu din copilărie, s-a produs o transformare ontologică a spațiului: din inutil în necesar, din haos în ordine, din inestetic în monumental, din insalubru în igienă desăvârșită.
Cum Înaltpreasfințitul și-a legat vârsta biologică de inaugurările ce au rezultat din fapte — spre exemplu, așa cum spunea, Trapeza a fost inaugurată când a împlinit 60 de ani — mi-am permis să scriu despre vârsta faptelor, ca asumare a misiunii pe care Arhiereul ceresc i-a încredințat-o. În acest context, vârsta biologică pare a fi un pretext pentru a provoca zi de zi istoria. Înțelegerea trecerii anilor pare acceptabilă doar dacă anii înseamnă fapte. Aniversările prind sens doar în măsura în care ritmul activității se convertește în rezultate și se concretizează în instituții durabile.
Am învățat azi că adevărata măsură nu este câți ani au trecut, ci ce rămâne după ei. Se conturează clar o paradigmă: viața ne este dată nu doar ca să ne consumăm anii, ci să construim în ei. Cronos își bate minutele și zilele cu rost doar dacă pasul pus în timp nu e urmă pe nisip, ci faptă care înfruntă cu determinare prezentul mereu dificil și se așază în viitor cu forță.
Așa arată vârsta faptelor!
La mulți ani încărcați de fapte, Înaltpreasfinția Voastră!

Sale!