Rațele și vânătorii din Crâng

Există jocuri ale copilăriei care rămân nevinovate doar cât timp copiii nu cresc. „Rațele și vânătorii” era odinioară un joc zgomotos, cu alergături și râsete prin curțile școlilor. Astăzi însă, în zona Crângului și a Heleșteului, expresia aceasta capătă uneori o semnificație tristă și tulburătoare.
Nu mai este vorba despre mingi aruncate între copii, ci despre oameni care găsesc o plăcere stranie în a speria, răni sau mutila niște păsări care nu fac rău nimănui. Cu pistoale cu capse, cu proiectile improvizate sau alte obiecte aruncate din cruzime și teribilism, unii transformă liniștea lacului într-un loc al suferinței pentru biețile rățuște.
S-au găsit păsări rănite, iar în unele dintre ele au fost descoperite capse sau alte corpuri străine care le-au provocat moartea. Iar justificările sunt de-a dreptul absurde. Ba că „au fost atacate de broaște țestoase”, ba alte explicații neverosimile, rostite poate doar pentru a ascunde brutalitatea gratuită a unor gesturi pe care un om normal nu le-ar face.
Din fericire, există și oameni care nu privesc nepăsători. Polițiștii locali patrulează în zonă și încearcă să protejeze păsările și întreg ecosistemul Heleșteului. Este unul dintre puținele exemple în care cineva înțelege că un oraș civilizat nu se măsoară doar prin asfalt și clădiri, ci și prin felul în care își apără fragilitatea vieții.
Problemele însă nu se opresc aici. Tot dinspre gura lacului se vorbește despre introducerea unor pești somn care distrug icrele altor specii, afectând echilibrul natural al apei. În paralel, mici braconieri ignoră perioada de prohibiție și pescuiesc pe marginea lacului, fără să țină cont că natura are nevoie de răgaz pentru a se reface.
Și atunci apare întrebarea firească: de unde vine această nevoie de a distruge? De ce atâta vandalism împotriva unor păsări nevinovate? De ce atâta plăcere în a tulbura liniștea unui loc care ar trebui să fie refugiu pentru oameni și animale deopotrivă?
Crângul nu este doar un parc. Heleșteul nu este doar o apă. Sunt una dintre puținele forme de liniște pe care orașul le mai păstrează. Iar rățuștele acestea, atât de obișnuite încât mulți nici nu le mai observă, fac parte din frumusețea discretă a locului.
Civilizația începe uneori din lucruri foarte mici: din felul în care privești o pasăre, un copac, un lac sau o vietate care nu se poate apăra singură.