Farmacia între o istorie fabuloasă și un timp fără istorie

Cu ani în urmă, am participat în câteva rânduri la reuniunile organizate de Societatea Română de Istoria Farmaciei și, de fiecare dată, am plecat cu sentimentul că mă aflu în fața unei comunități aparte, care nu își caută gloria în prezentări de formă și nici succesul în cifre de vânzări, ci în memoria unei profesii care a însoțit omul de-a lungul suferinței, al speranței și al vindecării.
Într-o vreme în care aproape orice activitate profesională pare să fie însoțită de interese comerciale, aceste reuniuni reprezintă o excepție remarcabilă. Sunt printre puținele întâlniri profesionale ale acestei profesii, care nu au un fundament comercial și nu urmăresc promovarea unor produse, servicii sau grupuri. Nu sunt întâlniri de complezență și nici simple ocazii de socializare. Sunt reuniuni care au în centrul lor valorile profesiei, istoria ei, oamenii care au construit-o și principiile care au făcut-o respectată.
Privind farmaciștii reuniți la aceste manifestări, observi o caracteristică apreciabilă: respectul sincer pentru înaintași. Se vorbește despre laboratoare vechi, despre farmacii de altădată, despre profesori, cercetători și practicieni care și-au dedicat întreaga viață unei profesii pe care au înțeles-o ca pe o misiune.
Farmacia românească are o istorie impresionantă. Timp de generații, farmacistul nu era doar cel care elibera un medicament. El era omul care îl prepara. În laboratorul aflat în spatele oficinei se realizau tincturi, unguente, pulberi, siropuri și soluții personalizate. Fiecare rețetă era rezultatul unei cunoașteri profunde a substanțelor medicamentoase și a nevoilor pacientului.
Existau farmacii în care se lucra cu migală și răbdare, iar prestigiul farmacistului era construit în ani de studiu și de practică. Reputația conta. Cuvântul dat conta. Pregătirea profesională conta. Încrederea pacientului era cea mai importantă formă de recunoaștere, iar farmacia era a farmacistului. Era o copetiție între farmaciști. Își punea în arenă știința și priceperea. Nu era legal și nu ar fi îndrăznit nimeni să intre în asemnea activități strict profesionale dacă nu era de meserie. Nu concurau fonduri de investiții și oameni de afaceri, ci profesioniști care se studiau spre binele bolnavului și atât.
Farmacia era și o artă. Nu doar o știință exactă, ci și o formă de înțelegere a omului. Farmacistul știa să asculte, să explice și să liniștească. Între pacient și farmacie exista o relație personală, construită în timp, iar actul farmaceutic depășea cu mult simpla tranzacție comercială.
Astăzi, lumea s-a schimbat profund. Farmacia modernă funcționează într-un mediu economic competitiv, dominat de reclame, campanii de promovare și strategii de marketing. În multe situații, imaginea publică pare să valoreze mai mult decât reputația profesională, iar un mesaj publicitar bine construit poate avea mai multă vizibilitate decât o viață întreagă dedicată profesiei. Nu mai sunt nume celebre ale profesiei. Totul se dizolvă în zeul comerț. De aceea cred că prezentul nu va lăsă urme istorice. Nu va lăsă indentități și nume clare. Doar o poveste plată, ca un blistest care ține captiv medicamentul.
Diferența dintre farmacia de altădată și lumea contemporană este radicală. Istoria vorbește despre caractere, despre vocație și despre slujirea pacientului. Prezentul vorbește adesea despre trafic, target, algoritmi,  poziționare și vânzări.
Și totuși, cel puțin teoretic, esența profesiei nu s-a schimbat și nu ar trebui să se schimbe.
Pacientul are nevoie astăzi de aceeași încredere pe care o căuta și acum o sută de ani. Are nevoie de competență, de sfat profesionist, de nume respectabile și de responsabilitate. Medicamentul nu este un produs oarecare. El nu poate fi privit asemenea unui obiect cumpărat la întâmplare și returnat dacă nu corespunde așteptărilor. În spatele fiecărei cutii de medicamente există o răspundere profesională și morală pe care farmacistul autentic o înțelege foarte bine.
De aceea, activitatea celor care păstrează și promovează istoria farmaciei merită apreciată. Ei nu conservă doar documente, fotografii și obiecte vechi. Ei păstrează vie memoria unei profesii care a contribuit decisiv la dezvoltarea medicinei și la sănătatea comunităților.

Fotografiile de la cea de-a XXXV-a Reuniune Națională de Istoria Farmaciei, desfășurată la București în iunie 2026, surprind tocmai această continuitate. În ele nu vedem doar diplome și ceremonii. Vedem oameni care încă mai cred că profesia înseamnă mai mult decât un loc de muncă. Vedem respect pentru tradiție, pentru cunoaștere și pentru responsabilitatea față de pacient.
Farmaciștii adevărați știu că succesul adevărat nu se măsoară doar în cifre, ci și în încrederea pe care o lași în urmă. Nu în notorietatea de moment a unui lanț în care doar ecusonul spune cine ești, ci în respectul câștigat prin muncă și caracter recunoscut de pacient. Așa cum pacienții aleg medicul după nume, tot așa alegeau și farmacistul în trecut. Acum numele de farmaciști foarte cunoscuți în comunitate sunt rare. Pacientul se întâlenște adesea cu o persoană anonimizată de reclama de lanț, de politica comercială a lanțului care decide ce și cum să vândă.
Într-un timp care e tot mai grăbit și tot mai dispus să uite, istoria farmaciei spune … stați! Nu aceștia de azi suntem noi, farmaciștii! Farmacia nu s-a construit pe politici de marketing, ci pe valori, iar aceste valori merită apărate. Doar așa farmacia rămâne fidelă vocației sale, continuă să fie una dintre cele mai frumoase forme de slujire a omului aflat în nevoie.

E o greșeală ca cei care participă, în general persoane cu vârstă și experiență, să fie considerate desuete. Ele dau valoare profesiei și dau șansa celor tineri să înțeleagă că drumul dizolvării în irelevanță a celor care lucrează în profersie poate fi oprit prin întoarcerea la valori, la adevăratul jurmământ al lui Hipocrate, la marile exemple din istoria profesiei, la firescul profesiei. Nu e un cimitir al elefanților, ci un loc unde sunt sedimentate valorile profesiei, valori care o pot salva din starea de … diluție de astăzi.

Între istoria ei fabuloasă și timpul nostru grăbit există, fără îndoială, o distanță. Dar există și o punte. Acea punte este reprezentată de oamenii care încă mai cred în profesie, în etică, în competență și în demnitatea actului farmaceutic. Câtă vreme ei există, farmacia nu va rămâne doar o pagină de istorie, ci va continua să fie o profesie a încrederii, a speranței, a relației fizice, a empatiei, nu una stranie, a clicului pe care-l apeși și de la care … închiți, fără să privești în ochi pe cel care recomandă sau eliberează după ani de școală grea și alți zeci de ani de muncă.

Sale!