Copiii pe care i-a salvat știința

„Moartea”, spune poetul, „ține viața noastră de ambele capete: bătrânețea nu se află mai aproape de dispariție decât copilăria.”
Am recitit aceste cuvinte și m-am gândit la unul dintre cele mai triste lucruri pe care le-am descoperit atunci când lucram la monografia bisericii din comuna Gherăseni. În cimitir exista un loc aparte, un fel de construcție modestă, nici biserică, nici clopotniță, unde erau prohodiți pruncii. Nu era o excepție. Era o necesitate a vremii.
Biserica Ortodoxă are chiar și o rânduială specială pentru înmormântarea pruncilor. Alături de slujba pentru mireni, pentru preoți sau călugări, există și această slujbă aparte. Ea nu a apărut întâmplător. A apărut pentru că moartea copiilor era o realitate dureroasă și frecventă.
Privind fotografiile vechi ale satului, observam familii numeroase, cu șase, șapte sau zece copii. Dar când urmăream aceeași familie peste ani, constatam că la maturitate ajungeau doar câțiva dintre ei. Restul dispăruseră în tăcere, răpuși de boli care astăzi ni se par banale. Pneumonii, infecții, complicații ale unor răni minore sau boli ale copilăriei făceau atunci ravagii.
Abia apariția antibioticelor, a vaccinurilor, a transfuziilor și a medicinei moderne a schimbat această realitate. Milioane de copii au trăit pentru că știința a găsit soluții acolo unde generații întregi nu avuseseră decât rugăciunea și speranța.
De aceea privesc cu îngrijorare teoriile conspirației care îi îndepărtează pe oameni de ajutorul pe care medicina și cercetarea îl oferă astăzi. Nu mă refer la întrebările firești și nici la spiritul critic, care sunt necesare. Mă refer la construirea unor lumi paralele, în care evidențele sunt ignorate, iar istoria este uitată.
Am întâlnit oameni care au refuzat tratamente salvatoare. Am citit despre persoane care au murit pentru că au refuzat transfuzii sau intervenții medicale din motive ideologice ori religioase. În astfel de situații, problema nu mai este credința. Credința autentică nu se opune adevărului și nu transformă mijloacele vindecării în dușmani.
Istoria este un profesor sever. Ea ne arată cum arăta lumea înainte de antibiotice, înainte de vaccinuri și înainte de marile descoperiri medicale. Cimitirele satelor noastre păstrează încă această lecție. Rândurile de cruci mici ale copiilor spun mai mult decât multe statistici.
Uneori, pentru a înțelege cât de mult a progresat medicina, nu este nevoie să privim spre viitor. Este suficient să privim spre fotografiile vechi și spre cimitirele vechi. Acolo găsim dovada că știința nu a prelungit doar viața omului, ci a salvat copilăria însăși.