Avva David, căpetenia de tâlhari care a ajuns sfânt

Există oameni pe care lumea îi socotește pierduți pentru totdeauna. Oameni despre care se spune că au mers prea departe pe drumul răului și că nu mai există cale de întoarcere. Totuși, istoria Bisericii păstrează mărturii care contrazic această judecată omenească. Una dintre ele îl are personj central pe Avva David, un om care a coborât în adâncul păcatului, dar care a urcat apoi pe culmile sfințeniei.
În părțile Hermopolisului trăia odinioară un tâlhar vestit pe nume David. Nu era un simplu răufăcător, ci conducătorul unei cete de peste treizeci de tâlhari. Viața lui era alcătuită din jafuri, violențe și vărsări de sânge. Mulți au fost păgubiți din pricina lui, iar alții și-au pierdut chiar viața. Numele său stârnea teamă, iar faptele sale îl făcuseră cunoscut pretutindeni.
Dar Dumnezeu lucrează adesea atunci când nimeni nu se mai așteaptă.
Într-o zi, pe când se afla în munți împreună cu oamenii săi, David a rămas singur cu propriile gânduri. Pentru prima dată după mulți ani, și-a privit viața așa cum era cu adevărat. A văzut răul pe care îl făcuse, suferința pe care o lăsase în urmă și povara păcatelor care îi apăsa sufletul.
Atunci s-a petrecut cea dintâi minune.
În inima unui om obișnuit cu sabia s-a născut dorința pocăinței.
Și-a părăsit tovarășii, a lăsat în urmă viața de tâlhar și a pornit către o mănăstire.
Ajuns la poartă, a bătut și a cerut să fie primit între călugări.
Portarul a vestit starețului, iar bătrânul a venit să-l vadă. După ce l-a privit, i-a spus că viața monahală este grea, plină de muncă, post și rugăciune și că nu crede că un om deprins cu o asemenea viață va putea suporta asprimea nevoințelor călugărești.
David însă nu s-a descurajat.
L-a rugat cu stăruință să-l primească. I-a spus că este gata să îndure orice canon și orice osteneală. Când a văzut însă că starețul rămâne neînduplecat, i-a dezvăluit cine este:
— Eu sunt David, căpetenia de tâlhari. Am venit aici să-mi plâng păcatele.
Apoi a adăugat că, dacă nu va fi primit, se va întoarce la vechea sa viață și își va aduna oamenii împotriva mănăstirii.
Poate că în acele cuvinte se vede încă omul vechi care nu murise pe deplin. Dar starețul a înțeles că în sufletul acelui om se desfășura o luptă uriașă. A văzut lacrima ascunsă în spatele amenințării și dorința sinceră de schimbare.
L-a primit în obște, l-a tuns în monahism și i-a dat un loc între frați.
De aici începe adevărata poveste a lui David.
Fostul tâlhar s-a schimbat cu totul. Cel care altădată poruncea a învățat ascultarea. Cel care trăise după voia sa a învățat smerenia. Cel care răspândise frică a început să răspândească pace.
În mănăstire se aflau aproape șaptezeci de călugări, dar David i-a întrecut pe toți prin râvna sa. Era primul la ascultări, primul la rugăciune și primul la nevoință. Viața lui devenise o continuă încercare de a recupera timpul pierdut și de a răspunde iubirii lui Dumnezeu prin pocăință.
Anii au trecut, iar într-o zi, pe când se afla în chilia sa, i s-a arătat îngerul Domnului.
— Davide, Davide, Dumnezeu ți-a iertat păcatele și de acum vei face minuni.
Oricare alt om s-ar fi bucurat de o asemenea veste. David însă a rămas smerit.
— Cum să cred că Dumnezeu mi-a iertat atât de repede păcatele? a răspuns el. Sunt mai multe decât nisipul mării.
Pentru această îndoială, îngerul i-a dat un canon aparte. De atunci înainte avea voie să vorbească numai atunci când își făcea pravila și când cânta la slujbe. În afara acestora trebuia să păstreze tăcerea.
Și așa a făcut.
Ani la rând a trăit aproape fără cuvinte. Cânta psalmii, rostea rugăciunile rânduite și continua să se nevoiască în tăcere. Dumnezeu însă a lucrat prin el multe minuni, iar fostul tâlhar a devenit un om sfânt, căutat și respectat de mulți.
Cel care consemnează această întâmplare încheie cu o mărturisire simplă:
„De multe ori l-am văzut pe avva David și L-am slăvit pe Dumnezeu.”
Nu pe David îl laudă autorul, ci pe Dumnezeu. Pentru că adevărata minune nu a fost că un călugăr a ajuns făcător de minuni. Adevărata minune a fost că un om care trăise în întunericul păcatului a găsit puterea să se schimbe și să înceapă o viață nouă.
Povestea lui Avva David rămâne una dintre cele mai puternice mărturii despre puterea pocăinței. Ea ne amintește că Dumnezeu nu închide ușa nimănui și că niciun om nu este atât de căzut încât să nu poată fi ridicat. Uneori, cei care au coborât cel mai adânc ajung să înțeleagă cel mai bine înălțimea milei dumnezeiești.
Sursă:
Această povestire este inspirată din relatarea despre Avva David, consemnată de Sfântul Ioan Moshu în Limonariul sau Livada duhovnicească (cap. 143), Editura Reîntregirea, Alba Iulia. Textul a fost repovestit și adaptat pentru cititorul contemporan, păstrând mesajul duhovnicesc al scrierii originale.

Sale!