Frica de pedeapsă sau frica de a pierde iubirea?

Printre numeroasele imagini sugestive folosite de Fericitul Augustin în predicile sale, una pare surprinzător de actuală. El vorbește despre un tânăr îndrăgostit care renunță la o haină preferată dacă iubita îi spune că nu îi place. Dacă ea îi spune că îl apreciază mai mult într-o tunică mai subțire, el preferă să îndure frigul decât să o supere. Nu pentru că femeia ar avea vreo putere asupra lui. Nu pentru că l-ar putea pedepsi. Ci pentru că există un singur lucru de care se teme cu adevărat: să audă cuvintele „Nu vreau să te mai văd niciodată”.
Prin această imagine simplă, Augustin atinge una dintre cele mai profunde realități ale sufletului omenesc. Oamenii nu sunt transformați în primul rând de frică, ci de iubire. Frica poate opri pentru o vreme un gest rău, poate disciplina un comportament, poate crea aparența ascultării. Dar nu poate construi comuniune. Nu poate crea prietenie. Nu poate întemeia o familie. Nu poate face pe cineva să dăruiască din inimă.
Iubirea este cea care schimbă omul din interior.
Fericitul Augustin observase acest lucru în propria sa viață. După ani de căutări, de rătăciri și de încercări zadarnice de a găsi fericirea în alte locuri, el descoperise că Dumnezeu nu dorește să fie iubit din teamă. Dumnezeu nu caută supuși înfricoșați, ci fii care răspund iubirii Sale.
De aceea, atunci când vorbește despre viața creștină, Augustin mută accentul de pe pedeapsă pe relație. Problema păcatului nu este doar încălcarea unei porunci. Problema este ruperea unei legături. Omul nu pierde doar o regulă, ci pierde apropierea de Dumnezeu și de ceilalți.
Poate că aici se află și una dintre marile crize ale lumii contemporane. Oamenii se tem de multe lucruri: de eșec, de sărăcie, de boală, de nesiguranța zilei de mâine. Dar se tem tot mai puțin de singurătate, de înstrăinare și de pierderea comuniunii. În schimb, Augustin știa că adevărata tragedie nu este pedeapsa, ci despărțirea.
În familie, între soți, între părinți și copii, între prieteni și chiar între credincioși și Dumnezeu, ceea ce ține relațiile vii nu este frica de consecințe, ci dorința de a nu pierde iubirea celuilalt.
Poate că de aceea predicile lui au rămas vii peste veacuri. El vorbea despre ceea ce fiecare om cunoaște în adâncul inimii sale: că există răni care dor mai mult decât orice pedeapsă și există pierderi pe care niciun câștig nu le poate compensa.
Iar dintre toate aceste pierderi, cea mai grea este pierderea iubirii.
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica.” (1 Ioan 4, 18)

Sale!