Arghezi a picat la Bac. Și nici măcar nu l-a dat.

În fiecare vară, România trăiește aceeași emoție. Mii de elevi așteaptă subiectele de la Bacalaureat, iar profesorii, părinții și comentatorii încearcă să descifreze logica alegerilor. Anul acesta, la profilul uman, a “picat” Tudor Arghezi.
Formularea este savuroasă. Arghezi a picat la Bac, deși el nu a susținut niciodată examenul de Bacalaureat în forma în care îl cunoaștem astăzi. Ba, mai mult, a ajuns unul dintre autorii pe care generații întregi îi studiază pentru a promova un examen pe care el nu l-a trecut.
Dacă ar fi fost printre noi, bănuiesc că ar fi zâmbit. Avea prea mult umor și prea mult talent de pamfletar ca să nu observe ironia. Probabil ar fi scris un text în care i-ar fi tachinat pe cei care cred că valoarea unui om încape într-o diplomă sau într-o notă.
L-am citit întotdeauna cu plăcere și cu interes. L-am avut și eu în bibliografia pentru Bacalaureat, așa cum îl au astăzi generații întregi de elevi. Însă întâlnirea mea cu Arghezi nu s-a limitat la paginile manualelor.
În anii Seminarului Teologic am avut un coleg pe care l-am apreciat foarte mult, Adrian Dima. Când s-a transferat de la Seminarul din Buzău la Seminarul de la Cernica, a locuit în chilia în care viețuise odinioară și Tudor Arghezi, le malul lacului. Acolo l-am vizitat pe el, dar și pe … Arghezi. De fiecare dată când îmi amintesc acest lucru, am impresia că literatura își păstrează urmele în locuri, iar marile personalități continuă să vorbească prin spațiile pe care le-au locuit, fie ele și unele care amintesc de căutări, modeste începuturi sau, în cazul lui Arhezi, nepotrivite porniri. Despre clericul Creangă știm mai mult decât despre Argezi și căutările sale mănăstirești, așa cum în viitorul din civilie, Arghezi nu a scris ca Damian Stănoiu despre contextul căutărilor sale.

În fine, să revenim la Bac. Să nu fim înțeleși greșit. Bacalaureatul este un examen important. El certifică un nivel de pregătire și deschide multe drumuri. Nu trebuie relativizat și nici desconsiderat. Dar nici nu trebuie transformat în măsura absolută a valorii unui om. În fapt, nu mi-a plăcut niciodată să pune etichete și să dau sentințe de moment pe care să le cred aplicabile o viață.
Privesc această situație și din postura de director al unei școli sanitare. În fiecare generație întâlnesc tineri diferiți. Unii au rezultate excelente la examene, alții pornesc mai greu. Dar, peste ani, diferența o fac seriozitatea, dorința de a învăța și respectul față de oameni. Sunt convins că dintre absolvenții noștri vor ieși profesioniști remarcabili, iar valoarea lor nu va fi dată exclusiv de o notă, ci de felul în care își vor îngriji pacienții și își vor exercita profesia.
Poate că aceasta este tâlcul pe care, fără să vrea, îl oferă chiar Tudor Arghezi. De aproape un secol ne examinează pe noi, în calitate de poet național, el cel fără Bac. Ne întreabă dacă știm să citim dincolo de cuvinte, dacă avem discernământ, dacă păstrăm umorul și dacă înțelegem că educația înseamnă mai mult decât promovarea unui examen.
În vara lui 2026, Arghezi chiar a “picat” la Bac. Și, ca de fiecare dată când se întâmplă asta, a mai trecut încă o generație prin opera lui. Cei care au luat examenul l-au luat cu Argezi, cei care au picat .. poate că au picat tot cu Arhezi. Cât de ironică este cultura cu cei care cred că în diploma din cui stăt totul… Indiferent de poziția pe care vă aflați în evalurea probei de la Bac, continuați să citiți Arghezi. E bun în viață!