În aceste zile, lumea vorbește despre Campionatul Mondial. Despre favorite, goluri spectaculoase și trofee. Dar, dintre toate poveștile pe care fotbalul le-a scris de-a lungul timpului, una mă impresionează mai mult decât orice finală.
Este povestea lui Martunis.
Avea doar șapte ani când tsunamiul din 26 decembrie 2004 a măturat provincia Aceh din Indonezia. În câteva clipe și-a pierdut mama și cele două surori. El a rămas singur, purtat de ape, agățându-se de tot ce îi putea salva viața. Timp de 21 de zile a supraviețuit aproape miraculos, hrănindu-se cu puținele alimente aduse de valuri și bând apă găsită printre ruine.
Când a fost găsit, era slăbit, dar purta pe el un tricou al naționalei Portugaliei. Nu știa că acea fotografie avea să înconjoare lumea.
A ajuns și la Cristiano Ronaldo.
Fotbalistul nu s-a limitat la un gest simbolic. L-a vizitat în Indonezia, i-a sprijinit educația, iar Federația Portugheză a contribuit la reconstruirea casei familiei. Mai târziu, Martunis și-a împlinit visul de a ajunge la academia lui Sporting Lisabona, acolo unde crescuse și Ronaldo.
Într-o lume în care idolii sunt adesea judecați doar după trofee și recorduri, astfel de gesturi valorează mai mult decât un Balon de Aur.
Campionatele Mondiale se încheie. Cupele își schimbă proprietarul. Recordurile sunt depășite. Dar un copil salvat din deznădejde și ajutat să creadă din nou în viitor rămâne o victorie care nu poate fi uitată.
Poate că acesta este adevăratul rost al sportului: să ne amintească faptul că, înainte de a fi campioni pe teren, trebuie să rămânem oameni.
Iar dacă peste ani cineva va uita scorurile acestui Campionat Mondial, sunt convins că povestea lui Martunis va continua să vorbească despre ceea ce fotbalul are mai frumos: puterea de a uni oameni care nu s-au întâlnit niciodată și de a reda speranța acolo unde părea că nu mai există.
Retropelerinaje Buzoiene
Daruri cu tâlc
Ceai de urzică
Fascinația rostirii
Recuperări istorice
Cuvant despre Cer
