Copiii ne învață să ne întoarcem la începuturi

De-a lungul anilor, aproape toate vacanțele noastre au fost trăite împreună cu copiii. Era normal să fie așa pentru a le purta de grijă și a le oferi educație. Astăzi înțeleg că nu destinațiile au fost cele mai importante, ci timpul petrecut împreună. Copiii erau cufundați în lumea noastră și, fără să ne dăm seama, absorbeau totul asemenea unor bureți: locuri noi, oameni noi, obiceiuri noi, felul nostru de a privi viața. Chiar dacă uneori păreau distrați sau preocupați de joacă, în sufletul lor se așezau amintiri și lecții pe care aveau să le descopere mult mai târziu.
Cele mai frumoase momente nu erau întotdeauna cele planificate. Orele petrecute în mașină, când eram obligați să stăm aproape unii de alții, deveneau prilej de povești, de întrebări și de răspunsuri. Acolo se legau uneori cele mai bune dialoguri. Masa de seară era iarăși un astfel de moment și de ea ne mai bucurăm încă, cel puțin la sfârșit de săptămână.
Abia în ultimii doi ani am început să plecăm în vacanță fără copii. Prima dată am ales chiar un hotel în care cei mici nu aveau acces. Era impecabil, elegant, liniștit. Și totuși îi lipsea ceva. Îi lipsea zgomotul vieții. Îi lipseau râsetele, alergarea fără grijă, energia aceea care transformă orice loc într-un spațiu viu. Era frumos, dar trist.
Anul acesta am ales un hotel plin de copii. Seara se organizau spectacole, asemenea celor întâlnite în multe stațiuni. Nu am fost niciodată atras de astfel de reprezentații improvizate, susținute mai degrabă de angajații hotelului decât de artiști adevărați. Dar înainte de începerea spectacolului, scena era cucerită de copii. Acolo nu exista regie, nu exista prefăcătorie și nici dorința de a impresiona. Exista doar bucuria sinceră a jocului. Iar acea bucurie mi-a umplut sufletul mai mult decât orice spectacol.
Poate că acesta este unul dintre darurile vârstei. Pe măsură ce înaintăm în ani, nu ne îndepărtăm de copilărie, ci ne apropiem din nou de ea. Iar când apar copiii și apoi nepoții, Dumnezeu ne oferă șansa de a retrăi, prin ochii lor, frumusețea unei lumi pe care noi am uitat-o. Ei ne învață din nou să ne minunăm, să ne bucurăm de lucrurile simple și să descoperim adevărul pe care maturitatea îl acoperă adesea cu prea multe griji.
Poate că adevărata vacanță nu este aceea în care căutăm cele mai luxoase hoteluri sau cele mai spectaculoase peisaje, ci aceea în care regăsim inocența, râsul și firescul. Pentru că, uneori, cea mai frumoasă muzică nu vine de pe scena unui spectacol, ci din glasurile copiilor care se joacă fără să știe că, prin bucuria lor, îi învață și pe cei mari cum se trăiește cu adevărat.

Sale!