Când fiarele par mai puțin primejdioase decât oamenii

La prima vedere, afirmația pare nedreaptă. Ne temem de animalele sălbatice, de colții lor, de forța lor și de imprevizibilitatea lor. Dar, dacă privim mai atent, observăm că fiara nu face răul din răutate. Ea ucide pentru a trăi, atacă pentru a se apăra și se oprește atunci când nevoia ei s-a încheiat. Nu cunoaște invidia, nu cultivă resentimentul și nu își construiește existența pe umilirea celuilalt.

Omul este singura ființă capabilă să transforme inteligența într-o armă. Poate distruge reputații printr-o singură minciună, poate rupe familii printr-o vorbă, poate condamna un nevinovat din interes și poate privi nepăsător suferința celui de lângă el. Cele mai mari tragedii ale istoriei nu au fost provocate de fiare, ci de oameni convinși că scopul lor justifică orice mijloc.

Paradoxul este că omul a primit daruri pe care nicio altă făptură nu le are: conștiință, libertate, rațiune și iubire. Tocmai aceste daruri îi măresc responsabilitatea. Când ele sunt folosite pentru bine, omul devine capabil de eroism, sacrificiu și sfințenie. Când sunt folosite pentru rău, cruzimea lui depășește orice instinct animalic, pentru că este o cruzime deliberată.

Și totuși, concluzia nu trebuie să fie una de deznădejde. Nu oamenii sunt răi prin natura lor, ci omul care își pierde conștiința devine mai primejdios decât orice fiară. În același timp, tot omul este singura ființă care poate cere iertare, poate plânge pentru greșelile sale și poate alege să se schimbe. Niciun animal nu poate deveni sfânt, dar omul poate.

Poate că adevărata măsură a unei civilizații nu este felul în care își învinge dușmanii, ci felul în care reușește să nu lase fiara dinăuntrul omului să biruie omul însuși. Lumea nu va deveni mai bună atunci când vor dispărea fiarele, ci atunci când fiecare dintre noi va avea curajul să-și îmblânzească propriile instincte și să aleagă, în fiecare zi, bunătatea în locul puterii, adevărul în locul minciunii și iubirea în locul urii.

În cele din urmă, cea mai mare victorie a omului nu este asupra naturii, ci asupra lui însuși. Atunci când își învinge egoismul, orgoliul și dorința de a răni, omul dovedește că este cu adevărat mai presus de orice fiară. Iar aceasta rămâne singura speranță a lumii.

Sale!