Viețile sfinților și biografiile care nu îmbătrânesc

Am citit multe biografii. Unele fascinante, altele impresionante prin puterea personajelor pe care le descriu. De fiecare dată ai impresia că ai în față un om care va rămâne pentru totdeauna în memoria lumii. Timpul însă are un fel al lui de a face ordine. Cei care păreau de neînlocuit sunt înlocuiți. Cei care ocupau prima pagină ajung, încet, într-un raft prăfuit al bibliotecii și cel mai adesea mor devorați de uitare. Istoria își schimbă mereu eroii, iar anii din urmă au viteză crescută. Cei ce se cred eroi în viață, sunt biete consumabile publice.
Poate că mai credem că prezentul se va transforma firesc în istorie. Că ceea ce trăim astăzi va interesa și peste zeci sau sute de ani. Privind însă în urmă, descoperim cât de puțini sunt cei care rezistă cu adevărat timpului. Mulți sunt doar oameni ai unei clipe, ai unui context, ai unei mode. Se măsoară unii pe alții cu măsuri omenești, își dispută importanța, iar peste puțină vreme numele lor se sting.
De aceea mă întorc mereu la viețile sfinților.
Acolo descopăr o altă măsură a omului. Sfinții nu și-au construit imaginea, nu au alergat după faimă și nici nu au încercat să lase în urmă monumente dedicate propriei persoane. Despre viața lor biografică știm, de multe ori, surprinzător de puțin. Nu cunoaștem toate detaliile copilăriei lor, nu știm cum arătau, ce haine purtau sau ce avere aveau. Și totuși îi cunoaștem mai bine decât pe mulți dintre contemporanii noștri.
Îi cunoaștem prin faptele lor. Prin credința lor. Prin curajul lor. Prin iubirea pe care au arătat-o oamenilor și lui Dumnezeu. Lumina lor nu vine din imagine, ci din viața trăită.
Citind viețile sfinților, e clar că părăsești lumea banală, perisabilă, cea care oferă orgliul drept model. Nu mai citești o succesiune de întâmplări, ci intri într-un spațiu în care Dumnezeu este prezent, iar minunile nu sunt spectacole, ci răspunsuri ale iubirii Sale. Te desprinzi de pământ și privești lucrurile dintr-o altă înălțime. De aici istoria pare plină de ridicol. Cei care păreau mari altă dată, mai sunt amintiți doar ca antiteze la câte un martir.
Așa înțelegi că adevărata memorie nu este cea pe care o oferă manualele de istorie, ci aceea pe care o păstrează Biserica. De aproape două mii de ani, generații întregi au uitat împărați, generali, politicieni și oameni celebri ai vremii lor. Dar continuă să rostească numele sfinților în rugăciune.
Nu contează cât de mult vorbește lumea despre noi, ci cât de mult vorbește Dumnezeu prin viața noastră.
Biografiile oamenilor celebri ne pot inspira pentru o vreme. Viețile sfinților schimbă, însă, felul în care privim existența. Ele nu îmbătrânesc niciodată. De aceea, ei sfinții, sunt fără de uitare, iar oamenii istoriei un chin pepetuu pentru memorie.