Câteva cuvinte pentru jucătorii de la Metalul Buzău

În seara aceasta am avut o bucurie aparte. La Biserica Sfântul Andrei, la Sfântul Maslu, au venit mai mulți jucători ai echipei Metalul Buzău, îmbrăcați în echipamentul oficial al clubului. Au venit discret, fără să atragă atenția asupra lor, ci pentru a se ruga.

Nu sunt un microbist în sensul obișnuit al cuvântului, dar am iubit întotdeauna sportul, l-am practicat și am cunoscut oameni minunați din fotbal.

De-a lungul anilor am avut ocazia să cunosc această lume din apropiere. Când eram în conducerea Inspectoratului Școlar Buzău, aveam în responsabilitate și sportul școlar și am participat cu drag la mai multe emisiuni alături de regretatul arbitru Cristian Teodorescu, la premierie la Clubul Sportiv Școlar, la organizarizarea unei clase mozaic la Sportiv, la câte și mai câte…

Și calitatatea de consilier local mi-a oferit ocazia de interfera cu sportul buzoian.

Recent am citit câteva biografii de jucători celebri: Maradona, Hallaand, Ronaldo. Le-am citit mai cu seamă pentru a observa stilul scrierilor, dar au fost interesant documentate și am tras concluzii utile.

Dincolo de performanțe, m-au impresionat disciplina, sacrificiul și credința care i-au ajutat să rămână în picioare atunci când succesul le putea întuneca mintea. Din păcate nu a fost și cazul la Maradona, pentru care talentul a fost piedestal dar și mare pacoste. De aceea e greu mai ales în acest sport, în fotbal. Istoria lui este plină de speranțe ratate din două cauze pe cât de diferite, pe atât de des întâlnite: accidentările și talentul. Dar cum din prăpastie te mai ridici, pe culmi amețești defintiv. De aceea mă tot gândesc ce rol imens au cei care veghează la evoluția tinerilor de succes și talent.

Și pentru că veni vorba despre cei care veghează și construiesc, am avut dialoguri frumoase cu Valentin Stan, omul care a reușit să ridice Metalul și să îi ofere stabilitate și identitate. Astfel de construcții nu se fac doar cu bani sau cu talent, ci și cu perseverență, caracter și dragoste pentru comunitate.

Am rămas apropiat sufletește și de generațiile de fotbaliști ale Buzăului. Îmi amintesc cu drag că, la un moment dat, am fost chemat să săvârșesc o slujbă de binecuvântare a stadionului și a echipei. M-am simțit foarte bine în acel mediu, pentru că am întâlnit oameni buni și oameni credincioși. Așa a fost generația de aur a Gloriei Buzău și tot așa am întâlnit și după aceea mulți oameni care au înțeles că performanța nu exclude credința.

În seara aceasta m-am rugat pentru jucătorii de la Metalul Buzău. M-am rugat să fie sănătoși, să fie feriți de accidentări și să aibă puterea de a-și împlini chemarea. Un sportiv știe că uneori o singură clipă poate schimba o carieră.

Dar m-am rugat și pentru ceva poate chiar mai important: să aibă încredere în Dumnezeu și atunci când lucrurile nu merg așa cum și-au dorit. Viața ne arată că nu toate ușile care se închid sunt o pierdere. Uneori sunt începutul unui drum mai frumos.

Îmi vine în minte cazul lui Julio Iglesias. Dacă accidentarea care i-a întrerupt cariera de fotbalist nu s-ar fi produs, probabil lumea nu ar fi cunoscut unul dintre cei mai mari cântăreți ai secolului trecut. Ceea ce părea un sfârșit s-a dovedit începutul unei alte chemări.

Este important să existe o credință autentică, nu o simplă superstiție. Dumnezeu nu trebuie chemat doar înaintea unui meci sau atunci când avem nevoie de un rezultat. El trebuie și mulțumit pentru darurile primite. Există o veche anecdotă: un om se roagă neîncetat: „Doamne, ajută-mă!”. Când, în cele din urmă, reușește, spune: „Mulțumesc, Doamne, m-am descurcat singur. Rămâne pe data viitoare.” Zâmbim când o auzim, dar uneori exact așa ne purtăm.

Așadar, dragi tineri, fiți binecuvântați, luptați pentru talantul primit și repetați exercițiul spiritul din seara aceasta. Vă va fi bine așa!