Oameni care țin o țară

Nu, nu cei la care vă gândiți prima dată țin o țară.
O țară este ținută, de multe ori, de oamenii mici, nevăzuți, care își fac bine treaba, cu conștiință și cu dragoste față de semenii lor.
Era luni dimineața. Ora 7. Eram între blocul 39 și gardul Bisericii „Sfântul Andrei”. Mergeam spre cineva care dorea să fie împărtășit.
Am salutat respectuos o doamnă pe care am întâlnit-o în drum. Mi-a răspuns la fel de politicos. M-am oprit și am schimbat câteva cuvinte cu ea.
— Ce faceți?
— Vin după tura de noapte, dar am vrut să trec puțin și pe la Doamne-Doamne.
— Nu sunteți obosită? am întrebat aproape mecanic.
S-a uitat la mine și mi-a răspuns simplu:
— Contează? Nu. Sunt mulțumită că i-am lăsat bine.
Mi-a spus-o cu bucurie în ochi și cu o sinceritate care m-a impresionat.
Un răspuns limpede și, în simplitatea lui, uimitor.
Nu s-a plâns că lucrează într-o instituție de asistență socială și că munca este grea. Nu s-a plâns că salariul poate fi prea mic pentru responsabilitatea pe care o poartă, că are propriile greutăți acasă sau că o tură de noapte ar trebui poate răsplătită mai bine.
Nimic din toate acestea.
Și-a exprimat doar bucuria că, după o noapte petrecută departe de casă, se întorcea cu conștiința împăcată:
„Sunt mulțumită că i-am lăsat bine.”
Mi se pare una dintre cele mai frumoase definiții ale datoriei.
Există oameni despre care nu se vorbește la televizor. Nu primesc decorații. Nu țin discursuri. Nu au funcții importante și, probabil, numele lor nu va apărea niciodată într-o carte de istorie.
Dar ei țin o țară.
O țin asistentele care nu pleacă până nu știu că bolnavul este bine. O țin îngrijitoarele care mai trag o pătură peste un bătrân înainte să termine tura. O țin profesorii care mai explică o dată unui copil. O țin șoferii care duc oamenii în siguranță, muncitorii care își fac treaba temeinic, femeile care mătură strada înainte ca orașul să se trezească și toți cei care, atunci când nimeni nu îi vede, aleg să-și facă datoria bine.
Instituțiile sunt importante. Legile sunt importante. Conducătorii sunt importanți.
Dar o țară nu poate fi ținută numai de sus.
Ea este ținută, în fiecare zi, de jos în sus, de milioane de gesturi mici făcute cu responsabilitate.
Doamna aceea venea după o noapte de muncă. Era obosită, desigur. Dar înainte să ajungă acasă a vrut să treacă puțin „pe la Doamne-Doamne”.
Nu ca să ceară ceva.
Poate doar ca să mulțumească.
Pentru că îi lăsase bine.
Și m-am gândit atunci că, atâta vreme cât mai există asemenea oameni, mai avem pe ce să construim.

Sale!