Război și pace fără Tolstoi

Cu anumite intermințe am mai discutat cu tineri din Rusia. Toți sunt împotriva războiului și a regimului, dar nu au curajul să se manifeste public pentru că pedepsele sunt foarte mari.

Mă găndeam că tipul acesta de manifestare – la vot – este cel mai decent și pe undeva, chiar îngăduit de regim, care, asemenea oricărui alt regim, a putea ocupa toate zonele de interes public cu mișcări pe care le controalează, deși ele par rebele.

Dar se pare că mișcarea pentru pace, în forma ei actuală, nu o pot controla din interior.

Pacea nu mai încape pe buletinul de vot. Cazul Iabloko și tinerii din fața Curții Supreme a Rusiei pare suprinzător pentru regim.
Ați văzut sute de oameni, mulți dintre ei tineri, așteptând în fața Curții Supreme a Rusiei. Unii aveau mere în mâini. Nu era o întâmplare: Iabloko înseamnă „măr” în limba rusă.
Așteptau hotărârea instanței asupra participării partidului Iabloko la alegerile parlamentare din septembrie.
Hotărârea a venit.
Și partidul a fost eliminat de pe lista națională de candidați. Un partid mic, dar cu o poziție aproape unică
Iabloko nu este astăzi o mare forță politică în Rusia. Nu are deputați în actuala Dumă de Stat și mai păstrează doar câteva mandate regionale. A fost însă, după destrămarea Uniunii Sovietice, una dintre principalele formațiuni liberale ale Rusiei.

Importanța momentului de acum vine din altă parte.
Iabloko era singurul partid politic înregistrat oficial în Rusia care se opunea războiului din Ucraina și participa la scrutin cu o platformă explicită pentru încetarea focului, diplomație și pace. Printre mesajele sale electorale se aflau chemări la un acord de încetare a focului, evitarea unui război nuclear și o Rusie fără frică și represiune politică.

Nu discut aici dacă Iabloko ar fi obținut 2%, 5% sau 10%.
Poate că electoral ar fi rămas un partid mic.
Dar democrația nu înseamnă numai cine câștigă.
Înseamnă și ce poți alege.
Mai întâi acceptat, apoi eliminat
Situația devine și mai interesantă dacă urmărim cronologia.
La 29 iulie, Comisia Electorală Centrală a Rusiei înregistrase lista federală a partidului pentru alegerile pentru Duma de Stat. Pe 5 august, Iabloko primise chiar numărul 2 pe buletinul electoral.

Câteva zile mai târziu, partidul naționalist Rodina, apropiat Kremlinului, a cerut Curții Supreme anularea înregistrării.
Au fost invocate mai multe motive: presupuse încălcări privind finanțarea campaniei, sprijin financiar nedeclarat, inclusiv din surse externe, probleme de copyright și alte încălcări ale regulilor electorale. Reprezentanții Iabloko au respins acuzațiile și au susținut că procesul este unul politic.

Pe 10 august 2026, Curtea Supremă a admis cererea.
Iabloko a dispărut de pe lista națională.
Partidul a anunțat că va contesta hotărârea.

Mere în fața Curții Supreme. Dar nu e tot. Partea cea mai interesantă nu s-a petrecut în sala de judecată. S-a petrecut afară.
Reuters relatează că câteva sute de susținători, majoritatea tineri, s-au adunat în fața Curții Supreme. Unii țineau mere în mâini, simbolul discret al partidului.
După anunțarea deciziei s-a strigat:
„Rușine! Rușine!”
Iar în timp ce forțele de ordine pregăteau dispersarea mulțimii, un polițist a transmis prin portavoce un avertisment greu de ignorat: oamenii aveau două minute să plece, adăugând că ulterior „nimeni nu va veni să-i scoată din birourile de recrutare militară”. Momentul apare într-o înregistrare publicată de presa independentă RusNews și relatată de The Moscow Times.

Așadar, formularea care circulă pe rețele, potrivit căreia tinerilor li s-ar fi spus direct că „vor fi trimiși pe front”, simplifică puțin lucrurile.
Dar avertismentul documentat despre birourile de recrutare militară este suficient de limpede și, poate, chiar mai tulburător tocmai pentru că a fost rostit public.

De ce să elimini un partid care probabil nici nu putea câștiga?
Aceasta este întrebarea care mi se pare cea mai interesantă.
Iabloko nu amenința realist majoritatea parlamentară.
Rusia Unită și celelalte formațiuni favorabile Kremlinului porneau oricum ca favorite clare pentru a domina viitoarea Dumă.

Atunci de ce atâta agitație în jurul unui partid fără reprezentare în parlamentul federal?
Probabil pentru că uneori, în politică, mesajul poate deveni mai periculos decât numărul mandatelor.
Într-o Rusie aflată de peste patru ani în război, Iabloko oferea alegătorului posibilitatea legală de a pune ștampila pe un partid care spunea explicit: pace, încetarea focului, negocieri.
Un analist citat de Associated Press consideră că această campanie a început să aibă o rezonanță mai mare decât se anticipase și că eliminarea partidului poate transmite tocmai impresia că autoritățile se tem de mesajul său. Aceasta este interpretarea analistului, nu un fapt demonstrabil despre motivațiile Kremlinului, dar întrebarea rămâne legitimă.
Rusia care nu se vede întotdeauna
Există și o altă imagine pe care merită să o păstrăm.
Vorbim adesea despre Rusia ca despre un bloc compact.
„Rușii vor…”
„Rușii cred…”
„Rușii susțin…”
O țară de asemenea dimensiuni nu poate fi redusă însă la o singură voce.
În fața Curții Supreme erau tineri ruși care spuneau că vor pace. Una dintre participante a explicat pentru Reuters că venise fiindcă simțea nevoia să arate că sunt mulți și uniți în dorința lor de pace.

Cât reprezintă ei din societatea rusă?
Este foarte greu de măsurat într-un sistem în care exprimarea publică a opoziției față de război poate avea consecințe juridice serioase. Reuters notează tocmai dificultatea măsurării opiniei reale într-un climat caracterizat de control strict asupra disidenței.
Dar ei există.
Alegerile încep înainte de ziua votului
Suntem obișnuiți să credem că o alegere este democratică dacă oamenii merg la urne și introduc un buletin într-o cutie.
Nu este suficient.
Întrebarea este și cine are voie să ajungă pe acel buletin. La noi nu suntem nevoiți să votăm doar ce ni se permite?
Dacă elimini succesiv vocile incomode și apoi îi inviți pe cetățeni să aleagă între cei rămași, urna există în continuare.
Buletinul există.
Secția de votare există.
Numărătoarea există.
Dar alegerea devine din ce în ce mai îngustă.
Iar cazul Iabloko este interesant tocmai din acest motiv.
Partidul nu ar fi avut vreo șansă evidentă să preia puterea în Rusia.
Dar odată cu dispariția lui de pe lista federală, dispare și singura opțiune partidică înregistrată care oferea alegătorului rus posibilitatea unui vot explicit împotriva continuării războiului.

Fotografia zilei nu este, până la urmă, cea a judecătorilor.
Este cea a tinerilor cu mere în mâini, strigând „Rușine!” în fața Curții Supreme.
Nu știm câți sunt.
Nu știm cât ar fi obținut partidul lor.
Dar știm un lucru:
o societate nu devine cu adevărat neliniștitoare când o anumită opinie pierde alegerile, ci atunci când acea opinie nu mai are voie să fie exprimată.

Sale!