Biserica, o ambasadă spirituală și patrimonială a românilor din afara granițelor

Astăzi, în Biserica Sfântul Andrei, am citit mesajul transmis cu prilejul Duminicii românilor migranți. Un text realist, frumos și adevărat, care vorbește despre una dintre marile realități ale României contemporane: milioane de români trăiesc astăzi dincolo de granițele țării.
Granițele statelor sunt necesare. Ele se bazează pe realități istorice, politice și juridice. Numai că istoria are uneori capriciile ei. Granițele se mută, statele se nasc sau dispar, oamenii pleacă, se întorc sau își construiesc viața în alte țări.
Biserica a înțeles însă dintotdeauna că granița unui stat nu poate deveni granița grijii pentru om.
Creștinul poate trăi oriunde. Poate pleca la sute sau la mii de kilometri de locul în care s-a născut, dar continuă să aibă nevoie de comunitate, de credință, de limba în care s-a rugat în copilărie și de reperele care i-au format identitatea.
Există aici o deosebire interesantă între logica economică și logica Evangheliei. Din punct de vedere economic, nimeni nu ar abandona nouăzeci și nouă de oi pentru a alerga după una singură. Ar fi o decizie imposibil de justificat într-un bilanț.
În Evanghelie însă, păstorul pleacă după oaia care s-a îndepărtat.
Pentru că omul nu este o cifră.
De aceea, când turma s-a răspândit, și păstorul a trebuit să meargă după ea.
Așa au apărut parohiile românești din Europa, din America și din alte părți ale lumii. Apoi comunitățile au crescut, au apărut episcopii, mănăstiri, centre culturale, școli parohiale și alte instituții.
În multe locuri, biserica românească a devenit mult mai mult decât spațiul în care oamenii vin duminica la Liturghie.
A devenit locul în care românul își aude din nou limba.
Locul în care își botează copilul, în care își cunună copiii, în care își pomenește părinții.
Locul în care întâlnește alți români, află despre un loc de muncă, găsește pe cineva care îl poate ajuta într-un moment greu sau, pur și simplu, găsește câteva ore sentimentul că este din nou acasă.
Din acest punct de vedere, Biserica a devenit una dintre cele mai importante ambasade spirituale ale poporului român.
Dar cred că putem spune chiar mai mult.
În ultimele decenii, ea a devenit și o adevărată ambasadă patrimonială.
Biserica Ortodoxă Română a cumpărat, a construit și a restaurat în afara țării biserici, case parohiale, centre comunitare, mănăstiri și diferite alte proprietăți necesare comunităților românești.
Uneori aceste investiții sunt criticate.
Se spune: de ce cumpără Biserica proprietăți? De ce construiește? De ce investește atât?
Întrebarea este fără viziune. Există o perspectivă despre care se vorbește mult mai puțin.
Aceste clădiri nu dispar.
Ele rămân.
O biserică românească ridicată într-un oraș european nu este numai o clădire. Este un reper românesc construit pentru generații. Poate că peste o sută de ani, românii care vor intra acolo nu vor mai cunoaște numele celor care au făcut sacrificii pentru cumpărarea terenului sau pentru ridicarea zidurilor.
Dar clădirea va continua să existe.
Iar odată cu ea va exista o prezență românească.
Nu putem spune, în sens juridic, că teritoriul României s-a mărit. Dar putem spune că patrimoniul românesc din lume a crescut.
Este un patrimoniu aparținând instituțiilor bisericești românești și pus în slujba comunităților lor. În jurul lui se păstrează limba, credința, tradițiile, memoria și legătura cu țara.
Oamenii circulă tot mai mult și în care identitățile se pot dilua într-o singură generație, asemenea locuri au o valoare greu de măsurat în bani.
Un copil născut la Roma, Madrid, Paris, Londra sau München poate învăța într-o biserică românească primele rugăciuni în limba bunicilor săi. Poate auzi colinde românești. Poate afla cine a fost Ștefan cel Mare, Brâncoveanu sau Eminescu. Poate descoperi că România nu este doar țara în care merg în vacanță părinții lui, ci o parte din propria identitate.
De aceea cred că trebuie privită cu mai multă atenție această extraordinară rețea românească formată în afara granițelor.
Statul are ambasade și consulate.
Biserica are parohii.
Unele reprezintă România diplomatic. Celelalte o fac prezentă în viața de fiecare zi.
O biserică românească aflată la mii de kilometri de București poate păstra legătura cu România mai profund decât ar putea-o face orice instituție administrativă.
Pentru că acolo România nu este doar reprezentată.
Acolo România este trăită.

Redau, integral, mesajul pe care l-am citit:

„În biserică, românii din străinătate se simt ca acasă
În fiecare an, în prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Biserica Ortodoxă Română celebrează Duminica românilor migranți, zi de rugăciune și comuniune cu toți fiii și fiicele neamului nostru aflați departe de țară. Această duminică a fost instituită prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anul 2009, continuând inițiativa începută în anul 2006 în Mitropolia Moldovei și Bucovinei, ca expresie a grijii pastorale față de milioanele de români care trăiesc și lucrează în afara României.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat Anul 2026 drept Anul Omagial al Pastorației Familiei Creștine și Anul Comemorativ al Sfintelor Femei din calendar (Mironosițe, Mucenițe, Monahii, Soții și Mame), Biserica având datoria de a susține și de a întări familia creștină, oferind îndrumare pastorală și sprijin spiritual pentru toate etapele vieții familiale: educația creștină a copiilor, pregătirea tinerilor pentru căsătorie, depășirea dificultăților vieții și întărirea legăturilor de iubire dintre membrii familiei.
Trăim într-o vreme în care instituția familiei, atât în țară, cât și în diaspora, se confruntă cu provocări multiple. În acest context, rolul familiei în Biserică și în societate necesită o înțelegere și o apreciere mai profunde.
Biserica îi poartă în rugăciune pe toți fiii și fiicele ei, care, din diferite motive sau în împrejurări dificile ale vieții, și-au părăsit locurile natale pentru a se stabili, temporar sau permanent, în altă țară. Astfel, Biserica se roagă pentru familiile despărțite de distanțe, pentru copiii rămași acasă, pentru părinții care își așteaptă fiii și fiicele și pentru toți cei care poartă în suflet dorul de casă și de Biserica în care au fost botezați.
Sfânta Scriptură ne arată că experiența strămutării (pribegiei sau exilului) este prezentă și în istoria mântuirii. Patriarhul Avraam a răspuns chemării lui Dumnezeu, plecând spre o țară necunoscută. Iosif, fiul Dreptului Iacov, a trăit departe de casa părintească, iar poporul ales a cunoscut de mai multe ori durerea exilului. Însuși Domnul Iisus Hristos, încă din copilărie, a fost constrâns de împrejurări să ia calea exilului în Egipt, împreună cu Mama Sa, Fecioara Maria, și cu Dreptul Iosif. De aceea, Biserica privește cu iubire și responsabilitate spre toți cei care trăiesc departe de patria lor, știind că Dumnezeu este aproape de fiecare om aflat printre străini.
Românii stabiliți în diaspora doresc să simtă că nu sunt uitați, că fac parte din aceeași familie spirituală a Bisericii Ortodoxe Române și că rugăciunea celor de acasă îi însoțește totdeauna și pretutindeni.
Parohiile ortodoxe românești din afara României au devenit adevărate cămine duhovnicești, locuri în care credința ortodoxă, limba română și tradițiile românești sunt păstrate și transmise copiilor și tinerilor. Ele constată că, în biserică, românii din străinătate se simt ca acasă.
Activitatea pastorală, liturgică, filantropică și culturală a Bisericii Ortodoxe Române în diaspora promovează unitatea familiei, limba română, credința creștină ortodoxă și cultura română în dialog cu valorile spirituale și culturale ale țărilor în care locuiesc românii.
Prin urmare, dorim ca familiile românilor din diaspora să nască și să crească oameni credincioși, harnici și darnici, iubitori ai spiritualității românești și promotori ai prieteniei între popoare.
În această zi de rugăciune, îi încredințăm pe toți românii migranți ocrotirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și îi rugăm pe toți cei rămași în țară să păstreze vie legătura sufletească cu cei dragi ai lor stabiliți în străinătate.
Să îi purtăm în rugăciune, să îi primim pe toți cu dragoste când se întorc acasă și să mulțumim lui Dumnezeu pentru mărturia de credință și iubirea creștină pe care o dau în multe țări ale lumii.
În această Duminică a Migranților Români ne rugăm Preasfintei Treimi, Maicii Domnului și tuturor sfinților să le dăruiască românilor din afara României pace și sănătate, bucurie și speranță, statornicie în credința ortodoxă și comuniune frățească!
Cu multă prețuire și părintească binecuvântare,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul Duminicii migranților români (16 august 2026).

Sale!