Cricova, Mimi, vin, pelin și poleială

În Republica Moldova am întâlnit, la numai câteva zeci de kilometri distanță sunt peste 360 de crame. Moldova a fost principalul furnizaor de vine pentru toată Uniunea Sovietivă.

Dintre toate cramele, al ales două. Mimi Castel și Cricova.
Cricova are substanța. Castel Mimi are povestea spusă impecabil.
Una te uimește prin ceea ce există acolo, sub pământ. Cealaltă prin felul în care a învățat să transforme istoria, vinul, arhitectura și până și politica europeană într-o experiență.
Și, undeva între ele, inevitabil, apare și puțin pelin.
Cricova. Orașul de sub Orașul Alb
Chișinăul este numit uneori „Orașul Alb”, iar explicația se vede cu ochiul liber în multe dintre clădirile sale: calcarul alb a fost folosit masiv în arhitectura capitalei. O parte importantă din această piatră a fost extrasă chiar din zona Cricovei. Golurile rămase în urma exploatării aveau să primească, peste ani, o destinație pe care probabil că minerii nu și-ar fi imaginat-o niciodată: depozitarea și maturarea vinului. Dacă ar fi prevăzut-o, prabibil, ar fi sapat mai senini.
Așa s-a născut una dintre cele mai spectaculoase crame pe care le poți vizita în această parte a Europei.
Galeriile Cricovei se întind astăzi pe aproximativ 120 de kilometri, coborând în unele zone până la circa 80 de metri. Nu mai ai impresia că intri într-un beci, ci într-un oraș subteran. Există adevărate străzi, indicatoare și intersecții, iar arterele poartă nume potrivite locului: Cabernet, Feteasca, Aligote, Sauvignon. Temperatura rămâne în jur de 12-14°C pe tot parcursul anului, iar umiditatea foarte ridicată creează condiții excelente pentru maturarea vinurilor. În anumite ramificații se mai extrage și astăzi calcar, astfel încât, într-un fel, orașul de sub pământ continuă să crească.
Ideea folosirii galeriilor pentru vinificație a prins contur după experimente făcute în anii de după război. În 1951 autoritățile Republicii Sovietice Moldovenești au decis reutilizarea minelor de calcar pentru industria vinului, iar 1952 este considerat anul fondării Cricovei în forma sa modernă. În galerii au început să fie depozitate vinuri precum Feteasca, Aligoté și Riesling și s-a dezvoltat producția de vin spumant.
Este una dintre situațiile în care economia a reușit, fără să-și propună neapărat, să creeze patrimoniu.
Piatra a plecat spre oraș. Golul rămas în urmă s-a umplut cu vin.
O excursie care chiar merită făcută
Vizita la Cricova este spectaculoasă tocmai pentru că nu stai într-o singură clădire ascultând povestea vinului. Te deplasezi prin această imensă rețea subterană și începi să-i înțelegi dimensiunile.
Vezi galeriile de producție și depozitare, străzile subterane, colecția de vinuri, muzeul și impresionantele săli amenajate în calcar. Există chiar și un cinematograf construit la aproximativ 80 de metri sub pământ, unde este prezentată istoria combinatului, dar și o superbă capelă ortodoxă. Complexul de degustare cuprinde șase săli, între ele Sala Europeană, Sala Prezidențială, Casa Mare, Fundul Mării și spectaculoasa Boltă Cerească.
Una dintre marile atracții este Colecția Națională de Vinuri, începută în 1954 și ajunsă la aproximativ 1,3 milioane de sticle. Printre rarități se găsesc vinuri din 1902. Cricova produce și astăzi vin spumant după metoda tradițională, cu fermentare secundară în sticlă și maturare îndelungată.
Degustarea vine firesc la capătul unei asemenea excursii. În funcție de programul ales sunt oferite mai multe tipuri de vin, însoțite de gustări simple, iar unele dintre pachetele actuale includ patru vinuri, nuci, biscuiți și apă. Dar adevărata degustare începe, într-un fel, cu mult înainte de a ajunge paharul pe masă. După kilometri de galerii, butoaie, sticle și povești, vinul nu mai este doar o băutură. Are deja un decor.
Cricova și Mileștii Mici au ajuns, de altfel, și pe Lista Indicativă a Patrimoniului Mondial UNESCO, tocmai datorită caracterului excepțional al acestor foste exploatări de piatră transformate în adevărate orașe ale vinului. Cricova este, din 2003, și obiect al patrimoniului cultural național al Republicii Moldova.
Și totuși, puțin pelin…
Dacă ar fi să-i reproșez ceva Cricovei, n-ar fi nici vinul, nici galeriile, nici excursia.
Ar fi relația cu publicul.
Poate că am avut pur și simplu ghinion. Dar partea de recepție mi-a lăsat acea senzație pe care o recunoaștem atât de bine prin această parte a Europei: instituția este extraordinară, clientul însă pare uneori că deranjează mecanismul.
O domnișoară blondă de la recepție a reușit să ne ofere, înaintea degustării propriu-zise, porția de pelin.
Cricova este într-adevăr o societate aflată în proprietatea statului, iar impresia mea a fost că, din când în când, tocmai acest lucru se mai simte în relația cu vizitatorul.
Este păcat, pentru că un asemenea loc ar trebui să aibă o primire pe măsura patrimoniului pe care îl administrează.
Cricova nu mai trebuie să demonstreze că este extraordinară. Este.
Trebuie doar să-l facă și pe turist să simtă că este binevenit acolo.
Castel Mimi .Mult mai puțin sub pământ, mult mai mult deasupra lui
La Castel Mimi lucrurile stau aproape invers.
Nu există cei 120 de kilometri de galerii. Nu există acel spectacol aproape neverosimil al Cricovei. Nu ai senzația că ai coborât într-un oraș paralel.
Dar există ceva ce Mimi pare să fi înțeles mai bine: valoarea unui lucru este multiplicată enorm de felul în care știi să-l prezinți.
Și, spre deosebire de ceea ce ar putea sugera cuvântul „poleială”, povestea de aici nu este inventată.
În 1893, Constantin Mimi a început dezvoltarea domeniului viticol de la Bulboaca. Studiase viticultura și vinificația în Franța, la Montpellier, și dorea să creeze în Basarabia o cramă inspirată de château-urile franceze. Clădirea a fost realizată inclusiv cu specialiști italieni și a folosit pentru epocă soluții tehnice moderne, între care betonul armat.
Constantin Mimi avea să devină una dintre personalitățile importante ale Basarabiei, fiind ultimul guvernator al provinciei înaintea schimbărilor politice din 1917-1918 și, mai târziu, director al Băncii Naționale a României. Vinul și politica s-au întâlnit, așadar, la Bulboaca cu mult înaintea summitului european din 2023.
După perioada sovietică și după anii de declin, proprietatea a fost preluată de familia Trofim. Restaurarea castelului a început în 2011, sub coordonarea arhitectului italian Arnaldo Tranti, iar complexul renovat a fost redeschis în 2016. Astăzi cuprinde muzeu, galerie de artă, hotel, restaurant, spații pentru evenimente și, firește, cramă.
Și aici începe lecția de marketing.
Cum transformi o cramă într-o destinație
La Mimi nu ți se vinde doar o sticlă de vin.
Ți se vinde o poveste.
Vizitele sunt construite pe niveluri, cu degustări, gastronomie, tururi istorice, ateliere, hotel, restaurant și experiențe în jurul vinului. Există inclusiv cursuri de degustare de câteva ore și programe în care vinurile sunt asociate cu meniuri elaborate.
Totul este atent ambalat.
Sigla, sticla, eticheta, arhitectura, grădinile, restaurantul, povestea lui Constantin Mimi, magazinul, felul în care ghidul vorbește.
Aceasta este „poleiala” din titlu, dar nu folosesc cuvântul neapărat peiorativ.
Uneori poleiala este tocmai arta de a face valoarea vizibilă.
Poți avea o comoară și să o ții într-o ladă prăfuită. Sau poți aprinde lumina potrivită deasupra ei.
Mimi a aprins lumina. Nu, nu familia Mimi, care parcă s-a consolat cu pierderea vechii crame, din care a răams mai mult decât povestea, ci familia Trofin, despre care infromațiile nu sunt mereu luminioase, dar ceea ce fac la Mimi le iartă multe din păcate.
Da, foarte bine au lucrat membrii acestei familii.
De aceea am sentimentul că pentru foarte mulți dintre cei care ajung în Republica Moldova și caută o experiență legată de vin, Castel Mimi a devenit una dintre primele opțiuni, poate chiar prima. Nu neapărat pentru că ar avea mai mult decât Cricova, ci pentru că știe extraordinar de bine să spună lumii ceea ce are.
Ziua în care Europa a venit la Mimi
Iar lovitura de imagine a venit la 1 iunie 2023.
Castel Mimi a găzduit cel de-al doilea summit al Comunității Politice Europene. Au participat 45 de șefi de stat sau de guvern, alături de conducerea principalelor instituții europene. Evenimentul a avut loc la Bulboaca, la aproximativ 35 de kilometri de Chișinău.
Comunitatea Politică Europeană nu este propriu-zis o nouă organizație internațională, ci o platformă de dialog și cooperare politică între statele europene. Dar alegerea Castelului Mimi pentru un asemenea summit a reprezentat un gir simbolic extraordinar și o formă de publicitate pe care nicio campanie comercială nu ar fi putut-o cumpăra.
Imaginile cu liderii Europei în fața castelului au circulat în întreaga lume.
Mimi nu mai era doar o cramă moldovenească.
Pentru o zi devenise decorul politic al Europei.
În castel este păstrată și amintirea acestei întâlniri prin sticlele dedicate participanților. Relatările publice despre colecție spun că liderii au fost invitați să-și semneze sticla, iar Viktor Orbán a fost singurul care nu a făcut-o. Nici liderul armena nu a semnat, dar despre el am auzit mai puțin. Sticla fiecăruia a rămas în colecție fără semnătură. Or fi uitat pixul la Putin?
Poate că și aceasta este, involuntar, o extraordinară piesă de marketing.
Uneori o semnătură spune ceva.
Alteori tocmai absența ei spune mai mult.
Cricova și Mimi. Două lecții
Dacă ar trebui să aleg între cele două, mi-ar fi greu, pentru că ele nu se exclud.
Cricova este experiența care trebuie văzută. Mimi este experiența care știe să se facă dorită.
Cricova are ceva ce Mimi nu va putea construi niciodată: zeci și zeci de kilometri de lume subterană, sculptată indirect de generații de oameni care au scos piatră pentru a ridica orașele de la suprafață.
Mimi are ceva ce Cricova ar putea învăța mai bine: arta ospitalității, a prezentării și a transformării vizitatorului în povestitor.
Fiindcă acesta este marele secret al turismului.
Turistul mulțumit nu pleacă doar cu două sticle în portbagaj.
Pleacă și spune altora.
Și astfel Castel Mimi a reușit să transforme o cramă istorică restaurată într-un brand turistic extrem de puternic.
La Cricova, piatra a creat vinul.
La Mimi, povestea a creat destinația.
Între ele sunt câteva pahare bune, puțin pelin și destulă poleială.
Dar, dacă acesta este prețul pentru a spune lumii povestea vinului basarabean, cred că merită degustate toate.

Sale!