Sheriff, Lenin și capitalismul cu stea roșie. Paradoxul de la Tiraspol

Eram la Muzeul de Etnografie din Butuceni, la o căsuță mică, așezată în peisajul Orheiului Vechi, când ne-am întâlnit cu un grup de buzoieni. Tocmai se întorceau de la Tiraspol.
Povesteau cu uimire. Unul dintre ei spunea că îl trecuseră fiorii pe șira spinării când văzuse cât de bine s-a conservat acolo decorul lumii sovietice: Lenin, simbolurile vechiului regim, monumentele, limbajul oficial, ordinea aproape împietrită a unui timp despre care credeam că s-a încheiat în 1991.
Și se întreba, aproape revoltat:
Cum mai poate cineva să regrete comunismul?
Numai că Transnistria ascunde un paradox și mai mare. Pentru că, dincolo de decorul sovietic, economia ei nu mai seamănă deloc cu economia comunistă.
Peste tot apare un nume: Sheriff.
Sheriff la supermarket. Sheriff la benzinărie. Sheriff în fotbal. Sheriff în afaceri. Sheriff pe stadionul care a făcut cunoscut Tiraspolul în Europa.
Numele este aproape comic prin contradicție. „Sheriff”, unul dintre cele mai americane cuvinte imaginabile, a devenit emblema capitalismului dintr-un teritoriu care își păstrează cu grijă statuile lui Lenin.
Compania Sheriff a fost fondată în anii 1990 de Viktor Gușan și Ilia Kazmali. Nu sunt, de fapt, doi frați, așa cum circulă uneori povestea, ci doi parteneri de afaceri care au construit treptat un conglomerat cu o influență economică enormă în regiune.
Și aici începe adevărata contradicție transnistreană.
La suprafață ai Uniunea Sovietică.
În profunzime ai capitalism concentrat în foarte puține mâini.
Ai discurs despre independența Transnistriei, dar o economie care are nevoie de relația cu Republica Moldova pentru a putea funcționa în comerțul internațional.
Ai o regiune sprijinită politic, militar și energetic de Rusia, dar ale cărei întreprinderi caută piețe și bani inclusiv în Uniunea Europeană.
Ai retorică antioccidentală, dar dorință de acces la lumea occidentală.
Ai Lenin în piață și Sheriff la casă.
Poate tocmai acesta este unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le poți înțelege privind Transnistria: nu comunismul a supraviețuit acolo, ci decorul lui.
În spatele decorului s-a dezvoltat un sistem mult mai apropiat de capitalismul oligarhic decât de economia planificată sovietică. Proprietatea nu aparține poporului, ci este puternic concentrată. Comerțul există, profitul există, marii oameni de afaceri există, iar accesul spre piețele occidentale este cât se poate de dorit.
Comunismul este bun pentru statui.
Capitalismul este bun pentru conturi.
Iar Rusia este bună pentru protecție.
Este, poate, formula cea mai scurtă pentru a descrie straniul echilibru de la Tiraspol.
De aceea întâlnirea cu buzoienii la Butuceni mi s-a părut atât de interesantă. Veneau parcă nu de la câteva zeci de kilometri distanță, ci dintr-un alt timp.
Numai că acel „alt timp” este înșelător.
Sub steaua roșie funcționează cardul bancar. Lângă Lenin se fac afaceri. Într-o regiune care proclamă fidelitatea față de Rusia, oamenii și firmele caută posibilitatea de a circula, de a vinde și de a lucra și spre Vest.
Transnistria nu este o bucată de comunism rămasă intactă. Este ceva poate și mai straniu: capitalism îmbrăcat în uniformă sovietică.
Iar deasupra tuturor stă numele Sheriff.
Un cuvânt american, devenit simbolul economic al unuia dintre ultimele teritorii europene în care Lenin încă privește solemn din piața centrală.
Istoria are un simț al ironiei pe care niciun scriitor nu l-ar putea inventa mai bine.

Sale!