Când marile puteri discută despre Europa fără Europa România și pericolul singurătății geopolitice

Este neliniștitor să descoperi că vecinii tăi s-au adunat să discute despre casa în care locuiești, despre granițele ei, despre liniștea și viitorul ei, fără să considere necesar să te invite la masă. Poate că nu au hotărât încă nimic. Poate că nici măcar nu sunt de acord între ei. Dar simplul fapt că își permit o asemenea conversație spune destul despre felul în care te privesc.

Întâlnirea din China dintre Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin are tocmai această încărcătură simbolică. Trei mari puteri discută despre echilibrul lumii, despre securitate și despre conflicte, în vreme ce Europa, unul dintre marile spații economice, culturale și politice ale umanității, nu se află la aceeași masă.

Nu faptul că aceste puteri dialoghează trebuie să ne îngrijoreze. Dialogul este necesar, iar într-o lume înarmată până în dinți, orice posibilitate de reducere a tensiunilor merită explorată. Îngrijorătoare este perspectiva unei ordini internaționale în care destinul unor popoare ar putea fi negociat în absența lor.

Istoria Europei cunoaște prea bine asemenea momente. Ialta nu este doar numele unei conferințe din 1945. Pentru milioane de europeni, inclusiv pentru români, a rămas simbolul unei epoci în care marile puteri au negociat viitorul continentului, iar națiunile mai mici au suportat consecințele unor hotărâri asupra cărora au avut prea puțin control.

România a trăit aproape o jumătate de secol în umbra acelei istorii. Știm ce înseamnă să ai instituții naționale, dar să nu fii cu adevărat liber să-ți alegi drumul. Știm ce înseamnă ca hotărârile esențiale să depindă de voința unei puteri străine.

De aceea, întâlnirea din China ar trebui să provoace în Europa mai mult decât indignare. Ar trebui să provoace luciditate.

Europa are o economie uriașă, o cultură care a modelat lumea modernă și o tradiție intelectuală din care s-au născut sau s-au consolidat idei fundamentale despre democrație, drepturile omului, libertatea conștiinței și demnitatea persoanei. Desigur, istoria europeană nu este lipsită de războaie, colonialism, dictaturi și tragedii. Tocmai experiența acestor eșecuri a făcut însă posibilă construcția politică europeană de astăzi.

Uniunea Europeană reprezintă încercarea unor popoare care s-au înfruntat secole întregi de a înlocui rivalitatea cu cooperarea și forța cu dreptul.

Și totuși, Europa nu vorbește încă suficient de convingător cu o singură voce. Interesele naționale, ezitările politice și dependențele strategice îi reduc influența. Avem o mare putere economică, dar nu întotdeauna voința politică necesară pentru a o transforma în putere geopolitică.

Aceasta este adevărata vulnerabilitate europeană.

În raport cu Rusia și China, diferența nu este doar una de interese, ci și de organizare politică. În democrațiile europene, puterea trebuie contestată, limitată și verificată. Cetățeanul are dreptul să critice guvernul, să-l schimbe și să se opună deciziilor lui. În sistemele autoritare, statul pretinde o autoritate mult mai mare asupra individului, iar libertățile politice sunt restrânse.

Desigur, democrația este uneori lentă, zgomotoasă și obositoare. Dar această aparentă slăbiciune este și dovada unei libertăți pe care nu ar trebui să ne grăbim să o sacrificăm în numele eficienței sau al promisiunilor de ordine.

Pentru România, toate acestea au o semnificație aparte.

În spațiul nostru public se aud tot mai des voci care prezintă Uniunea Europeană drept o piedică în calea suveranității naționale. Ni se spune că am fi mai liberi singuri, că Bruxellesul ne dictează viitorul și că independența adevărată ar începe odată cu îndepărtarea de instituțiile europene.

Este o confuzie periculoasă între independență și izolare.

Suveranitatea nu se măsoară prin numărul alianțelor la care renunți, ci prin capacitatea reală de a-ți apăra interesele și libertatea de a decide.

Ce putere de negociere ar avea o Românie singură în fața Rusiei, Chinei sau chiar a Statelor Unite? Ce greutate ar avea economia noastră în negocierile comerciale mondiale? Cine ne-ar asculta vocea într-o lume în care marile puteri tind să discute direct între ele?

România izolată nu ar deveni mai suverană prin simplul fapt că ar rămâne singură. Ar deveni mai vulnerabilă.

Și poate că aceasta este cea mai mare primejdie: o Românie desprinsă de Europa riscă să trăiască permanent angoasa unei anexe, a unui teritoriu a cărui importanță este stabilită de alții și a cărui libertate depinde de echilibrul intereselor străine.

Nu trebuie să idealizăm Uniunea Europeană pentru a-i înțelege valoarea. Are birocrație, contradicții, decizii discutabile și instituții care trebuie reformate. Dar apartenența noastră la acest spațiu ne-a oferit ceva ce România a căutat vreme de generații: posibilitatea de a participa la construirea regulilor, nu doar de a le suporta.

Mai mult, aproape douăzeci de ani de apartenență europeană au schimbat România într-o măsură pe care uităm uneori să o recunoaștem. Produsul intern brut pe locuitor, raportat la puterea de cumpărare, a crescut de la 44% din media Uniunii Europene în 2007 la aproximativ 78%. Investițiile, infrastructura, libertatea de circulație, accesul la educație și oportunitățile economice au modificat profund viața societății românești.

Nu toate aceste realizări aparțin exclusiv Uniunii Europene. Sunt și rezultatul muncii românilor. Dar tocmai apartenența europeană a oferit un cadru în care această muncă a putut produce rezultate mai mari.

Cine a cunoscut România de dinaintea aderării și o privește pe cea de astăzi poate înțelege dimensiunea transformării, chiar dacă sărăcia, inegalitățile și numeroasele noastre neîmpliniri continuă să existe.

Suntem europeni nu doar prin tratate și instituții. Suntem europeni prin istorie, cultură, geografie și prin aspirația noastră către libertate. Nu am devenit europeni în 2007. Atunci am reintrat, instituțional, într-o comunitate căreia îi aparținem printr-o istorie mult mai veche.

De aceea, propaganda care transformă apartenența europeană într-un motiv de resentiment merită privită cu mult discernământ. Critica Uniunii este legitimă și necesară. Dar una este să dorești o Europă mai bună și cu totul altceva să slăbești legătura României cu singura construcție politică în interiorul căreia vocea noastră poate participa, alături de alte națiuni, la deciziile ce ne privesc.

Summitul din China ne amintește că lumea nu este condusă numai de principii. Este condusă și de putere, interese, resurse și capacitatea de a influența hotărârile celorlalți.

Europa trebuie să învețe să fie mai unită, mai hotărâtă și mai capabilă să-și apere singură valorile și securitatea. Nu pentru a se opune dialogului cu marile puteri, ci pentru a participa la el de pe o poziție de respect.

Iar România trebuie să înțeleagă că viitorul ei nu se află într-o nostalgie a izolării, ci într-o Europă în care să aibă o voce din ce în ce mai puternică.

Pentru că alternativa nu este între o Românie liberă și o Românie europeană. România poate fi mai liberă și mai puternică tocmai prin apartenența sa europeană.

Într-o lume în care cei puternici se așază la masă pentru a discuta viitorul celorlalți, cel mai mare pericol nu este că nu ți se oferă un scaun. Este să renunți singur la singura masă la care ai deja unul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și