Membrii .... complementari ai familiei

Am fost în casa unei familii să oficiez o sfeștanie. Aveau deja pregătit vasul cu apă, cățuia cu tămâie, busuiocul și un pomelnic cu cei ai casei. În jurul meu, un cățeluș alb se învârtea curios, să vadă unde îmi așez geanta ca să mi-o verifice.

Am început ceremonialul și am ajuns la rugăciunea pentru membrii familiei. Trei persoane pe pomelnic, două în casă …. Sigur, familia putea trece și alte nume, ale părinților, ale copiilor, ale nașilor, ale prietenilor sau binefăcătorilor. Totuși … Max părea mai de grabă a fi năzdrăvanul care se vârâse sub epitrahil cu familia care îngenunchease la rostirea Evangheliei.

– Max …. cine este … Este el?

– Da …. părinte … știți … noi ne rugăm și pentru el, au și eu boli …. accidente …..

Când au crescut puțin copiii am început și eu să fac parte din lumea celor care au un Max, ba chiar mai muți. Am căutat pe net să luăm un exemplar cu pedigree. Chiar și pe ultimul apărut de pe stradă l-am adoptat și pentru că era de rasă și ne-am gândit cu nu ar supraviețui altfel.

Responsabilitate dar și bucurie mare. Cunosc tot. Știu orele la care viii, zgomotul motorului de la mașină, pașii. Iar când te văd e spectacol. Fericire maximă. Ture. Zarvă. Toată lumea trebuie să ști că ai venit. Îi anunță pe cei care deja sunt acasă, iar la intrare se așeză să-i mângâi pe cap pe fiecare.

Ei bine, chiar și așa, obișnuit în lumea lui Max, am rămas impresionat de schimbarea pe care o poate aduce un patruped într-o familie și de generozitatea de a adopta un animăluț abandonat.

Padocul din București le asigură condiții bune câinilor și pisicilor abandonate. Cu toate acestea, tot închisoare este, motiv pentru care se organizează periodic adopții.

Am intrat în casa prietenilor noștri din București. Cel mic și-a dorit un cățel și nu au căutat variante sofisticate, ci au luat unul de la padoc. Bucurie greu de descris în toată casa. Cine vine trebuie să joace cu noul membru al familiei. Am citit în ochii copilului atâta mulțumire și atâta dragoste pe care voia să o dăruiască, încât am rămas fără cuvinte. Viața s-a schimbat, iar printre pretențioase subiecte de discuție, atmosfera a fost …. umanizată de un câine.

Ceea ce pentru noi cei crescuți la țară era o normalitate, acum relația cu natura, sub diferitele ei forme, este o excepție. Copiii, dar și maturii, au nevoie de asemenea prezențe. Cât de supărat ai fi, un animăluț de companie știe să-ți schimbe starea și se adaptează stării tale, Devine efectiv, membru complementar al familiei tale.

https://paulnegoita.ro/2018/07/03/willie-doar-o-poveste/