Ce mi-a amintit 2024?

Nu am apreciat niciodată luxul. Bunul gust, da. Luxul e periculos. Am auzit o glumă bună a lui Theodor Paleologu. Trei și-au luat mașină. Primii doi au pierit din cauza vitezei, al treilea a murit de foame pentru că se aruncase la cea mai scumpă.

Da, românul spune bine că luxul și prostia sunt cele mai scumpe. Dar nu despre lux am început să-mi amintesc de când taxele sunt în creștere, ci despre nevoia de a elimina risipa.

Sakichi Toyota, celebrul fondator al companiei cu același nume, obsedat de eliminarea tuturor deficiențelor de funcționare, înainte de a fi celebru în lume, a fost la el în țară, pentru că a revoluționat industria textilă. A inventat un război de țesut care se oprea automat când se rupea firul, pentru a elimina pierderile.

Eu nu am inventat nimic, însă de mai bine de un an, am început să revăd nevoia stringentă de eliminare a risipei. Evident, nu am reușit în totalitate, însă, parțial, am constatat că eliminarea risipei, mai înainte de reducerea cheltuielilor, poate să-ți aducă o stare de confort.

Vă mai amintiți ce bine gestionau totul și cum era reintrodus în micul lor lanț gospodăresc și de producție? Noi nu prea mai avem acest instinct al evitării risipei, iar vremurile care vin se pare că ne amintesc că e timpul să fim atenți la ceea ce risipim, pentru că altfel vom plăti cu vârf și îndesat.

Și chiar dacă am început cu o glumă despre mașinile scumpe, risipa nu vizează doar inadecvarea veniturilor la dorințe, ci mai ales pierderile zilnice pe care le generăm singuri. Dacă am calcula câtă mâncare aruncăm, spre exemplu … ne-am îngrozi.

Așadar, 2024 a fost un an bun de reflecție. Când statul vrea să te apuce de oriunde pentru a hrăni privilegiați, banii rămași, tot mai puțini, trebuie drămuiți bine, iar primul pas poate fi eliminarea risipei de tot felul.