30 ianuarie este o zi care mi-a fost mereu aproape de suflet. Este Hramul Seminarului de la Buzău și Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi. Le-am citit cu mare pasiune viețile și îmi plăcea să particip la hram, atât în perioada în care am fost profesor al instituției, cât și în cea în care am fost inspector școlar.
Am vorbit la eveniment despre viața Sfinților Trei Ierarhi și am contribuit activ la organizarea momentului.
Această zi îmi aduce aminte însă și de presiunea pe care mi-o puneam asupra propriei vieți, încercând să fiu tuturor totul. Fugeam în toate direcțiile, aveam patru telefoane mobile și, uneori, chiar doi șoferi, care mă transportau între ora 5 dimineața și 10 seara, într-o goană nebună după rezultate palpabile în viața profesională. A fost greu, dar frumos! Nu aș mai repeta acel experiment, însă, la acel moment, nu vedeam altă cale.
Așa se face că, într-un 30 ianuarie, în acea goană, mașina a derapat și s-a proptit într-unul dintre castanii orașului. Un incident stupid, dar care m-a făcut să nu uit acel an. Tot în acea zi, la o masă oferită în cancelaria Seminarului, am luat decizia de a candida la Primăria Buzău. La acea masă, unde se adunau de obicei politicienii locali, siguranța celor aflați la putere, care se considerau veșnici, a fost argumentul care m-a determinat să candidez. Decizia, exprimată și aprobată public, a fost luată chiar acolo, la Seminar, în 2012.
Mai am multe alte amintiri legate de slujbele frumoase de la hramurile Sfinților Trei Ierarhi, însă cele două momente menționate mi-au rămas întipărite în minte: primul, ca o lecție despre grabă, iar cel de-al doilea, ca o oportunitate de a înțelege mai bine lumea în care trăiesc.
Blăjani – file de monografie
Recuperări istorice
Retropelerinaje Buzoiene
Cuvant despre Cer
Daruri cu tâlc
Ceai de urzică
