Bacul din Primăverii – examen cu nota scrisă înainte de intrare

S-a terminat bacalaureatul de toamnă. Emoțiile au trecut, elevii au suflat ușurați, unii au plâns, alții s-au bucurat. Și, ca să păstrăm proporțiile, merită să ne amintim de un „absolvent” celebru: Nicolae Ceaușescu. El n-a avut colțuri închise, comisii vigilente sau supraveghetori cu privirea ageră. A avut un bac de sufragerie, cu nota zece pregătită înainte să se așeze în bancă.

Universitatea Doftana și liceul din Primăverii

Plecând de acasă la 11 ani, Nicolae n-a prins prea multe manuale. Șase ani de pușcărie la Doftana au fost botezați de comuniști „universitate”, fiindcă acolo se predau doar lozinci și teorii revoluționare. Dar când a ajuns la conducere, i-a lipsit hârtia cu ștampilă: diploma de bacalaureat. Gheorghiu-Dej glumea: „Ce să fac cu diplomele? Țara nu plânge după un inginer în plus la cimitir.” Numai că Nicolae voia neapărat să aibă în acte ce n-a avut în realitate.

Moda meditațiilor cu comisia

Și s-a găsit soluția. Profesorii din comisia de examen erau aceiași care făceau meditații înainte, la domiciliu. Îl „pregăteau” cu subiectele și, la nevoie, cu răspunsurile. La examen, întrebau încet, el mormăia ceva, iar când se oprea, completau ei. Apoi consemnau: „Nota 10, candidatul stăpânește materia”. De fapt, stăpâneau ei arta supraviețuirii.

Unul dintre profesori, ani mai târziu, mărturisea cu amar:

„A fost primul bac unde nota era scrisă înainte să intre candidatul. Noi doar am confirmat și-am semnat. Emoții avea doar comisia – să nu greșească la complimente.”

Elena, chimista vigilentă

Dar marele supraveghetor nu era comisia, ci Elena. Laborantă cu patru clase, urcată în viteză la rangul de „savanta de renume mondial”, ea veghea ca Nicolae să nu rămână mai prejos. „Cum să am eu doctorate și el să nu aibă măcar bacul?”, spunea cu ton de poruncă. La chimie, dacă profesorii încercau o întrebare serioasă, ea îi oprea scurt: „Tovarășul a studiat destul cu mine, treceți mai departe”. Și nimeni nu îndrăznea să insiste.

Bac fără emoții, diplomă fără cunoștințe

Așa s-a consumat bacul din Primăverii. Fără colțuri de clasă, fără șoapte între elevi, dar cu meditații cu profesorii din comisie și cu Elena ca garant suprem. Un examen fără emoții, dar cu multă regie.

Ce a rămas? O diplomă pentru un cizmar devenit conducător, o hârtie pentru dosarul de cadre, dar nu și pentru istorie. Și, poate, lecția amară că atunci când diplomele devin decor, poporul rămâne corigent la libertate.