„Cel mai iubit fiu al poporului” și-a crescut aplaudaci de profesie. Cei care l-au lingușit mai abitir au fost chiar cei care, în cele din urmă, au hotărât execuția lui. Îl cunoșteau, le putea deveni incomod. Pentru a-l scoate din scenă cu picioarele înainte au înscenat o luptă cu „teroriștii”.
Lăudătorii de serviciu au întreținut ura publică la cote maxime. L-au încurajat, i-au spus numai ce voia să audă, aplicând perfect principiul machiavelic: când dușmanul tău greșește, nu-l opri.
Ce-i costa să-l laude? Nimic. Ce i-ar fi costat să-i spună adevărul? Totul. Așa că au procedat în interes propriu, făcându-i jocul, până l-au dus la groapă.
Vinovatul pentru alegerea unor asemenea colaboratori? El însuși. Și-a îndepărtat pe rând pe toți cei moșteniți din vremea lui Dej. Maurer, Apostol, Bârlădeanu, Drăghici și alții au fost retrași pe „linie moartă”, cu vile și pensii, doar pentru ca el să se simtă conducător unic.
În locul lor, Ceaușescu a promovat tineri versatili și slugarnici, care l-au încurajat să ridice acel caraghios cult al personalității. Cu cât poporul îl ura mai mult, cu atât ei îi spuneau că e iubit mai tare. Îi făceau pe plac, profitau, dezinformau, iar grijile lor se opreau la propria piele.
Ei l-au executat. Dacă ar fi fost scos în piața publică, poporul l-ar fi iertat. Pentru oameni nu mai era nicio miză. Dar pentru lingușitori era. Ei voiau mai mult, mai sus. Sătui de atâtea privilegii, îl voiau înlăturat.
Da, acceptarea lingușirii se plătește crunt. Cazul Ceaușescu e doar un exemplu. Așa se prăbușesc regimuri și imperii. Calea e mai lungă, dar sigură: răbdare, viclenie și lingușire. Restul vine de la sine.
Blăjani – file de monografie
Retropelerinaje Buzoiene
Recuperări istorice
Daruri cu tâlc
Ceai de urzică
Fascinația rostirii
