Domnul Iisus le-a spus ucenicilor și poporului: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc pe voi” (Matei 5, 44). Un cuvânt greu de primit pentru cei de atunci și pentru noi cei de azi, obișnuiți să ne apărăm prin legea talionului – „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”.
Dar Iisus nu vorbește în limbajul rece al literei, ci în limbajul inimii. El arată că răul nu se biruiește cu rău, ci cu binele. Forța nu schimbă sufletul, ci doar îl întărește în împotrivire.
Se spune într-o pildă frumoasă că vântul și soarele s-au întrecut cine poate smulge haina unui tânăr. Vântul a început să sufle cu putere, dar tânărul se încorda și ținea haina și mai strâns. N-a reușit. Apoi a venit soarele și, prin căldura lui blândă, a făcut ca tânărul să-și lase singur haina jos.
Așa e și cu inima omului. Asprimea, certurile, răzbunarea îl întăresc în rău. Dar iubirea, blândețea, lumina lui Hristos îl fac să se dezbrace singur de haina păcatului.
Și cât de tulburător e exemplul lui Michelangelo, care a găsit în același om chipul luminos al apostolului Ioan și, peste ani, chipul întunecat al lui Iuda. Așa se schimbă sufletul, după cum primește soarele iubirii sau vântul urii.
De aceea, chemarea lui Hristos rămâne mereu actuală: să fim „soare” pentru ceilalți, nu „vânt” care biciuiește. Căldura inimii topește zidurile dintre oameni, iar binecuvântarea vindecă unde blestemul rănește.
Ceai de urzică
Fascinația rostirii
Recuperări istorice
Daruri cu tâlc
Cuvant despre Cer
Retropelerinaje Buzoiene
