A fost vacanță. Orașul a părea aproape fără viață, fără aglomerație, fără zgomot. Parcă e sortit să se stingă încet, odată cu scăderea ratei nașterilor. Realizezi unde ne aflăm mai ales când vin vacnțele. Nimic nu mai pare să-l regenereze. Celulele sociale sunt amorțite, viața pulsează slab, ca într-un corp obosit.
În această stare aproape depresivă, doar comemorarea morților ne-a scos din ritmul lent al zilelor. Oamenii s-au trezit din inerție și și-au adus aminte de ai lor – părinți, soți, uneori chiar copii. Ce plin e orașul astăzi de suflete întoarse acasă, în familii, în amintiri.
Grâușor și nucă au curs spre panere pentru prăjitura care îndulcește dorul de cei plecați, iar vinul s-a vărsat ici colo pe morminte.
Suntem legați unii de alții, de rădăcini, de tulpini, și poate chiar de frunzele care pot face din nou viu copacul vieții — în orașul în care, pe zi ce trece, morții sunt mai mulți decât pruncii, iar viața are și ea vacanțe.
Recuperări istorice
Cuvant despre Cer
Ceai de urzică
Blăjani – file de monografie
Retropelerinaje Buzoiene
Fascinația rostirii
