Cipru între vechile partide și noua neliniște a Europei

Pentru mine, Ciprul nu este doar o temă de actualitate politică. Există și o legătură personală cu această insulă. Am avut acolo un stagiu de formare, am fost coleg cu ciprioți din generația mea la Riga, la un alt stagiu, și am descoperit, prin contact direct, un popor foarte atașat de identitatea sa, de istorie și de Biserică. În acea perioadă am studiat și biografia Arhiepiscopului Makarios al III-lea, figură aparte a lumii ortodoxe și, în același timp, președinte ales al Ciprului — un personaj care a concentrat în sine atât dimensiunea spirituală, cât și pe cea politică a unei națiuni aflate mereu între tensiuni și speranțe și am avut privilegiul ca actualul arhiepiscop al Ciprului să ne viziteze la Biserica Sfântul Apostol Andrei din Buzău.

De aceea urmăresc cu interes evoluțiile economice și politice care au loc astăzi în Cipru.

În insulele Mediteranei, politica pare uneori mai lentă decât pe continent. Soarele, turismul, marea și ritmul aparent liniștit creează impresia unei societăți stabile, aproape imuabile. Și totuși, chiar și aici, în Cipru, vechile echilibre încep să se clatine.
Un articol recent publicat de dw.com⁠ vorbește despre slăbirea sistemului bipartit cipriot și despre apariția unor mișcări noi, venite din afara partidelor tradiționale. Fenomenul nu este deloc izolat. El seamănă cu ceea ce vedem în aproape toată Europa: oboseala față de partidele clasice, neîncrederea în instituții și dorința alegătorilor de a căuta altceva, chiar dacă acel „altceva” nu este încă foarte clar definit.
Ciprul are însă o particularitate aparte. Este o țară mică, dar aflată într-un punct sensibil al lumii: între Europa, Orientul Apropiat și lumea turcă. O insulă împărțită încă de decenii, cu răni istorice care nu s-au închis niciodată complet. În astfel de state, schimbările politice sunt adesea mai profunde decât par la prima vedere.
Generațiile tinere din Cipru nu mai votează neapărat după vechile loialități familiale. Problemele lor sunt altele: prețul locuințelor, costul vieții, migrația, salariile, presiunea turismului excesiv și sentimentul că marile partide nu mai reușesc să ofere un proiect coerent pentru viitor. În multe privințe, Ciprul începe să semene cu sudul Europei întregi.
Este interesant și faptul că noile formațiuni politice cresc tocmai în zonele unde oamenii simt că statul vorbește prea mult despre trecut și prea puțin despre viitor. Aici apare ruptura. O societate poate trăi ani întregi din memoria conflictelor istorice, dar la un moment dat apare inevitabil întrebarea practică: „Cum vom trăi mâine?”
Pentru Europa, Ciprul rămâne un fel de laborator discret. Tot ce se întâmplă acolo — fragmentarea politică, ascensiunea independenților, neîncrederea în centru — poate anticipa evoluții mai mari care vor apărea și în alte state.
Iar poate cel mai interesant lucru este că aceste transformări nu vin prin revoluții spectaculoase, ci printr-o eroziune lentă. Exact ca țărmurile mediteraneene bătute ani la rând de apă și vânt. Nu observi schimbarea într-o singură zi. Dar după un timp, peisajul nu mai este același.