„Răbdarea în fața defăimării este măsura și criteriul smereniei noastre”, spunea Sfântul Nectarie din Eghina.
Cât de greu este să rămâi liniștit atunci când cineva te vorbește de rău! Când ți se atribuie lucruri pe care nu le-ai făcut, când intențiile îți sunt răstălmăcite, când oameni care te cunosc prea puțin își îngăduie să te judece cu prea multă siguranță.
Prima pornire este să răspunzi. Să explici, să te aperi, să demonstrezi că ai dreptate. Uneori, chiar să rănești, pentru că ai fost rănit.
Sfântul Nectarie a cunoscut bine această încercare. A fost el însuși victima invidiei, a calomniilor și a nedreptăților. A pierdut poziții importante, a fost îndepărtat și umilit, dar nu și-a transformat suferința în ură.
A ales să-și păstreze pacea.
Și aici se află marea dificultate a smereniei. Este ușor să fim smeriți atunci când suntem apreciați, respectați și iubiți. Mult mai greu este să rămânem astfel când cineva ne disprețuiește sau ne nedreptățește.
Smerenia nu înseamnă lipsă de demnitate și nici acceptarea necondiționată a minciunii. Avem dreptul să spunem adevărul și să ne apărăm atunci când este necesar. Dar putem face aceasta fără ură, fără dorința de răzbunare și fără să coborâm la măsura celui care ne defăimează.
Adevărata biruință nu este să-l faci pe celălalt să tacă, ci să nu-i îngădui să-ți tulbure sufletul.
Cuvintele oamenilor pot răni, dar nu trebuie să ne schimbe felul de a fi. Nu orice nedreptate cere o confruntare, după cum nu orice acuzație merită o explicație.
Uneori, timpul limpezește lucrurile mai bine decât toate argumentele noastre.
Sfântul Nectarie ne amintește că dragostea pentru Hristos poate deveni mai puternică decât durerea pe care ne-o provoacă oamenii.
Iar răbdarea în fața defăimării nu este semnul unui om învins, ci al unuia care a înțeles că liniștea sufletului valorează mai mult decât satisfacția ultimului cuvânt.
Nu putem împiedica oamenii să vorbească despre noi. Dar putem hotărî cât din răutatea lor lăsăm să pătrundă în sufletul nostru.