Când îți vezi păcatele, nu-ți mai este foame O învățătură despre post a Sfântului Gavriil Georgianul

Un om a venit odată la Sfântul Gavriil Georgianul și l-a întrebat cum trebuie să țină postul.

Bătrânul l-a privit îndelung, fără să-i răspundă. Apoi l-a luat deoparte, într-un loc unde nu-i putea auzi nimeni, și a început să-i vorbească despre viața lui.

I-a amintit întâmplări din copilărie, greșeli uitate, păcate ascunse, lucruri pe care nu le mărturisise nimănui. Le cunoștea cu o asemenea precizie, încât omul a rămas încremenit. Avea impresia că bătrânul fusese alături de el în toate momentele vieții.

Copleșit, a început să plângă.

Sfântul Gavriil nu l-a certat. Nu i-a ținut o predică despre păcat și nici nu i-a sporit rușinea. L-a mângâiat cu blândețea unui părinte care știe cât de greu este pentru un om să se întâlnească, dintr-odată, cu propriul trecut.

După o vreme, cineva a adus un platou cu mâncare și l-a îndemnat să se servească.

Omul a refuzat.

— Părinte, nu pot să mănânc nimic acum.

Atunci bătrânul a așezat tava deoparte și i-a spus:

„Uite, copilul meu, asta este postirea! Când îți vezi păcatele și nu poți mânca.”

Cât de departe este această înțelegere de preocupările noastre obișnuite despre post!

Ne întrebăm ce avem voie să mâncăm, ce ingrediente sunt îngăduite, cum putem înlocui alimentele de dulce. Ne organizăm mesele, căutăm rețete și urmărim cu atenție rânduiala alimentară.

Dar cât de des ne cercetăm cu aceeași atenție conștiința?

Postul nu este numai renunțarea la anumite bucate. Este și întâlnirea sinceră cu noi înșine. Cu greșelile pe care le-am justificat, cu oamenii pe care i-am rănit, cu adevărurile pe care am preferat să le ascundem chiar și de propria conștiință.

Sfântul Gavriil nu i-a cerut omului să se înfometeze. L-a ajutat să-și vadă viața în lumina adevărului. Iar această întâlnire i-a schimbat, pentru câteva clipe, toate dorințele.

Nu foamea trupească îl copleșise, ci durerea pocăinței.

Dar pocăința nu trebuie să ne lase în deznădejde. Bătrânul și-a mângâiat oaspetele tocmai pentru că descoperirea păcatelor nu este sfârșitul drumului, ci începutul vindecării.

Postul ne învață să spunem nu dorințelor trupului, pentru a putea spune da chemării lui Dumnezeu.

Iar atunci când ne ridicăm de la masă, întrebarea nu ar trebui să fie numai dacă am respectat toate regulile alimentare, ci și dacă am devenit puțin mai buni, mai iertători, mai atenți la suferința celorlalți.

Fiindcă adevărata înfrânare nu se vede doar în farfuria din care lipsește carnea, ci și în inima din care încep să dispară mândria, răutatea și judecarea aproapelui.

Nu este suficient să ne fie foame de mâncare. Postul trebuie să trezească în noi și foamea de Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și