Bucuria unor sate triste

Am trecut ieri prin satul copilăriei mele. Mai pe la toate porțile mașini cu numere din toată Europa. S-au întors străinii și am trecut să-i văd. Pe unii dintre ei nu i-am văzut de 20 de ani. Le-am mai văzut părinții și mai știam de la ei câte ceva despre copii lor plecați. Erau încântați că s-au realizat pe unde au ajuns, că și-au luat case, că și-au luat mașini, că au copii la școală. Erau mândri, dar mai mult consolați decât fericiți. Toți se amăgeau că se vor întoarce copii lor și-i mai ispiteau cu transmițând-le ce mai promiteau politicienii pe aici.

Nu s-au întors, iar acum le-au plecat părinții. Timpul a zburat și fiecare a crezut că-l amăgește. Nu a fost așa!

Ieri am intrat prin câteva curți. Străinii cârpeau pe ici pe colo clasele rămase goale. Se ajutau între ei, bai îi mai ajutau și pe cei rămași acasă, puțini, tot mai puțini.

Nu-și lasă casele în paragină și se mai amăgesc încă o dată că se vor întoarce. Evident, nu o vor face, chiar dacă le este dor, pentru că nu-și vor mai găsi locul.

România a ratat și ultima ocazie de a-i aduce pe câțiva înapoi, Pandemia. Nu au făcut nimic pentru cei plecați nici de data aceasta, deși țara are mare nevoie de ei.

Dacă se vor întoarce vor trăi singurătatea propriilor părinți. Copiii lor nu mai sunt români. Da, mai vorbesc românește. Dar se consideră italieni de origine română, sau englezi de origine română … Ei sunt ai altui stat, pentru că s-au născut acolo, au făcut școală acolo, trăiesc de mulți ani acolo. Pentru ei țara și satul e de neînțeles. Cât erau mici veneau cu părinții, acum se îndură cu greu să mai vină în România.

Străinii dacă nu plecau, aici nu aveau șanse. Statul nu a reușit să le ofere nimic. Ar fi fost pierduți. Și-au salvat viața peste hotare. Au salvat-o pe a lor și pe a celor din țările unde s-au așezat. Au ridicat economia de acolo, iar mai apoi le-au ridicat și demografia. Românii noștri au făcut copii pentru alte țări. Dacă la a doua generație mai țin de țara mamă a familiei lor, la următoarea generație, care se va naște în curând, vor fi definitiv ai altora. Ei nu mai au amintiri de aci, așa cum au părinții lor.

Am trecut și pe la cimitir. Lumini multe ca la o sărbătoare a morților. August devine pe an ce trece o sărbătoare a părinților care au murit în timp ce copiii lor munceau departe da casă, ai părinților morți de bătrânețe și de dor.

Nu aș vrea să fiu patetic, însă situația în sine este una sensibilă. Românii au plecat să muncească în afară de nevoie, însă doar ei știu ce le stă pe suflete …

Cât îi va ține forța vor reveni, măcar în august. Vor reveni … până vor obosi. Ce folos că acum au satele asfalt și apă …dacă pentru ei nu s-a putut nimic…

Anul aceasta a fost marea întoarcere după Pandemie. O întoarcere care a dat viață satului. Au trecut din nou prin curți de la unii la alții, s-au văzut unii pe alții, venind fiecare de peste mări și țări. Au bucurat satul.

Dar bucuria este de scurtă durată …  Rămâne realitatea crudă: suntem un popor rămas al nimănui, un popor de emigranți  economici, un popor care a căzut într-o perioadă istorică tristă.

Cum ar fi arătat țara dacă toate aceste minți și brațe ar fi lucrat aici? Au dovedit în alte țări că pot. Se vede după evoluția lor profesională și financiară. Au luat-o acolo de la 0 și tot s-au descurcat. Aici ar fi avut casă, părinți, un început. Dar țara nu le-a dat nici măcar o șansă. Așa că …muncesc pentru altă țară și-și dau urmașii altor state, în România râmând-le doar amintirile, mormintele părinților și câte o casă ce se va topi după câțiva ani de singurătate.

Negoiţă Iulius-Paul, teolog, fiu al preotului Iulian Negoiţă şi al Anicăi, eco- nomistă, s-a născut în comuna Vintilă-Vodă, la data de 19 iunie 1975. A absolvit Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul” din Buzău în anul 1995 şi Facultatea de Teologie a Universităţii Bucu- reşti în anul 1999, Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, cât şi cursuri de master în Administraţie publi- că la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrati- ve. Este doctor în Drept canonic al Universităţii Bucu- reşti. A urmat şi cursuri de formare în străinătate: Islanda (2007), Cipru (2008), Marea Britanie şi Letonia (2010) şi Germania (2012). Este preot din anul 1997, întâi la Parohia din co- muna Gherăseni, apoi în Buzău. Ca preot, a primit toate gradele onorifice până la cel de iconom stavrofor, iar în perioada 2010-2014 a fost judecător în cadrul Consistoriului Mitropolitan. Cea mai importantă realizare de până acum pentru cariera sa de preot consideră a fi ansamblul bisericesc din Cartie- rul Micro XIV, în centrul căruia se află Biserica „Sfântul Apostol Andrei”, la care a contribuit împreună cu tatăl său, cu sprijinul comunităţii parohiale. A fost şi cadru didactic la Seminarul Teologic, unde cândva a fost elev, dar şi la Liceul de Artă „Margareta Sterian” (2001-2010), iar din anul 2003 până în anul 2010 a fost şi inspector de Religie şi Imagine la Inspectoratul Şcolar Judeţean, cât şi inspector general adjunct, din anul 2008 până în 2010. Pentru doi ani, 2010- 2012, a deţinut funcţia de director al Palatului Copiilor Buzău, apoi director al Şco- lii Postliceale Sanitare (2012-2016 şi în continuare după susţinerea concursului pentru acest post). În calitate de manager al celor două instituţii şcolare, a reuşit să le refacă din temelii şi să le modernizeze. În anul 2013, a pus bazele Colegiului „Nicolae Paulescu” din Râmnicu Sărat, unitate de învăţământ privat, având au- torizate atât cursuri liceale cât şi postliceale sanitare. În cadrul celei de-a doua profesii, cea de farmacist, este implicat mai ales la nivel managerial, încă de la înfiinţarea lanţului de farmacii „Iris Pharm”, o între- prindere de familie. Din anul 2015, Colegiul Farmaciştilor din Buzău l-a desemnat ca reprezentant în Adunarea Naţională. S-a implicat şi în viaţa politică locală şi în două legislaturi (2008-2012; 2012-2016) a fost consilier local independent. La primul mandat a fost chiar preşe- dintele Comisiei de Cultură, Culte, Minorităţi, Sport, Sănătate şi Asistenţă Socială. Din poziţia de independent, în anul 2012 a candidat pentru funcţia de primar al Municipiului Buzău, clasându-se al doilea. Desfăşoară o bogată activitate publicistică, abordând cele mai diverse dome- nii: teologie, istorie, drept, în reviste ştiinţifice, ori în periodicele şi revistele locale sau naţionale: „Ziarul Lumina”, „Jurnalul Naţional”, „Revista Teologică”, „Mousaios”, „Glasul Adevărului”, „Analele Buzăului”, „Opinia”, unde a fost şi editorialist. Este iniţiator al revistei „Educaţia creştină” şi membru în comitetul de redacţie al revistei de istorie „Tezaur”. În anul 2004 a înfiinţat Editura Omega căre- ia ulterior i-a adăugat şi o tipografie, întâi în Buzău, dar în prezent ambele îşi au sediul în satul Focşănei din comuna Vadu Paşii. În anul 2010 a înfiinţat Editura Palatul Copiilor. Este autor sau coautor al unui număr de peste douăzeci de lucrări cu tematici diverse, de la management educaţional şi auxiliare didactice la analiză şi satiră politică. A început cu Monografia Bisericii Adormirea Maicii Domnului din comuna Gherăseni, 2002; Biserica Sfântul Apostol Andrei din Buzău: note de istorie recentă, 2009; Rostire întru zidire: antologie de poezie religioasă, 2010; Daruri cu tâlc; Dinastia Vorel; Farmacia în albumul cu amintiri; Religie şi socie- tate: dialoguri; Zăpada zilei de ieri, 40 de rânduri (editorialele din Opinia, reedita- tă în anul 2012); Marchitanii roşii (distinsă cu Premiul Naţional „V. Voiculescu” pentru publicistică, acordat de jurnalistul Cristinel Popa, originar din Pârscov). La 7 decembrie 2018, a fost validat ca membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureşti - Secţia Proză. Din 2121 este membru UZPR Comunică în limbile engleză, franceză, spaniolă, italiană

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Facebook