Palate, vizon, mese îmbelșugate. Nimic mai mult. Pentru acestea toate existau și prieteni pe măsură. Elita.
Ceilalți – pentru că Lazăr este doar exponentul unei categorii umane – nu contau pe lumea aceasta. Ei erau doar cei care nu contau. Ba, pe deasupra, mai și deranjau. Credeți că bogatul din Evanghelie mai avea ochi liberi să-l vadă pe Lazăr și nu-l enerva cu prezența lui insistentă? Nu-l deranja să-i strice imaginea intrării lui luxoase, unde nu aveau acces decât cei pe care bogatul îi considera demni de mărirea lui? Poate că și-ar fi trimis și gărzile să-i dea câteva pe spinare, dar se temea de judecata publică. Era și pe atunci ca și astăzi o asemenea judecată.
Bogatul se vesele cu prietenii, nu pentru că era bogat, ci pentru că așa înțelegea el viața. Se considera pe sine o creatură superioară.
Sau poate că Lazăr era lăsat acolo pentru a contrasta cu bogăția lui. Pentru a vedea lumea mai clar ce putere are și că și-o poate manifesta cum vrea și când vrea.
Bogăția, ca stare pe care poate să o atingă o persoană, nu avea mare legătură cu bogatul și prietenii lui exclusiviști, care aveau treburi mult mai importante decât soarta unui bolnav care se târa în praful caldarâmului. Altceva e de acuzat la bogat …..
Nici măcar impozite nu plătea bogatul, impozite prin care, teoretic ar trebuie să fie alinată suferința celor în nevoie. Pe el nu-l interesa decât viața lui …..
Bogatul era amorf la cea ce vedea. Era vaccinat împotriva realității. Trăia doar pentru el și pentru prietenii lui. Părintele Bartolomeu Anania spunea că se făcea bolnav de păcatul nesimțirii. Nu se înșela.
Nimeni nu avea nimic cu el că era bogat, mai ales că e posibil ca bogăția lui să fie rezultatul unei munci cinstite, sau a unor calități personale pe care de la Dumnezeu le avea și pe care el le lucrase. Talantul. Biserica nu învrăjbește oamenii pe motive de acest fel. Dar empatizează cu cel în suferință și caută să le apere drepturile cu generozitate. Însă nu condamnă bogăția. Condamnă nepăsarea față de suferința aproapelui, pentru că și el este tot fiul al lui Dumnezeu, așa cum se vede abia după moarte, când situația se inversează. Tu ai avut cele bune ale tale în viață! Lazăr …. Acum bogatul ardea în focul propriei conștiințe. E clar că știa de Lazăr, dar a crezut că viața o merită doar el și apropiații lui. Lazăr găsise căldura sânului lui Avraam. Aflase căldură umană în lumea spirituală, nu printre oameni. Ce trist! Lazăr nu era așezat la masa pe care bogatul o avea pe pământ. El nu de belșug avea nevoie, așa cum avea bogatul. El avea nevoie de căldură sufletească. A găsit-o abia în lumea de dincolo.
Deci nu vă duceți cu gândul la calcule financiare, analizând cu cifre cât de bogați sunteți și câte de expuși să ajungeți în iad, sau cât de săraci să ajungeți în sânul lui Avraam. Premisa e falsă! Fiecare dintre noi suntem mai săraci sau mai bogați decât alții, iar această stare nu trebuie să ne revolte sau să ne sperie. Trebuie doar să ne urnească spre idealurile noastre care e bine să fie altele decât banii. Banii sunt un instrument, nu pot fi un scop în sine. Uitați-vă în oglindă și vedeți câte de … oameni sunteți. Conștiința nu ține cont de contul din bancă, ci de atitudine, de ceea ce simțim, iar dacă simțim că nu este bine să facem să nu facem, pentru că ajungem pe lumea cealaltă în locul pe care ni-l construim aici.
Putem fi mai mult decât bogați sau săraci, putem fi oameni! Putem avea mai mult decât bogăție, putem avea omenie. Dacă nu avem omenie, viața de demon începe de aici, iar banii nu au valoare nici măcar aici. Cunoașteți zicerea …. era atât de sărac că nu avea decât bani….
Și poziție socială dacă ai și ești ticălos? La ce crezi că îți folosește până la urmă. Cel umilit care așteaptă la ușa ta cea gros capitonată e un alt Lazăr, cu altă suferință. Și de el știe conștiința ta și va da mărturie, pentru că știai că nu faci bine ce faci separându-te de semenul tău, ignorându-l , umilindu-l cu poziția ta., uitând că ești mai sus ca să slujești …..
Porfira, vizonul, aroganța statutului? Jucării pentru imaturi spirituali! Sunt pietre de moară în spatele unei conștiințe care are nevoie de pace și echilibru. Nu suntem în stare să realizăm cine suntem de fapt, o vedem după linia de finish. Acolo nu mai cotează cine ai fost, câți bani ai avut, pe câți ai mințit cu statutul tău. Contează cât de om ai fost și cât de mult ai înțeles că în semenul tău se află calea spre Dumnezeu.