Gânduri și rostiri – Modelul social al dragostei trinitare

 

 

 

Cu ochii trupului, „pe Dumnezeu, nimeni dintre oameni nu L-a văzut vreodată“ (I Ioan 4, 12). Mai sfânt decât sfinţii, nematerialnic, fiinţă şi esenţă divină, El rămâne deapururi nevăzut ochiului şi inexplorabil cu mintea şi raţiunea. În Legea veche, Moise i-a auzit doar glasul şi s-a sfiit a se apropia de rugul aprins din care-i vorbea, ca să nu-şi ardă nevolnica zămislire robită de păcat şi să nu piardă prilejul, unic pentru om, de a sta, prin cuvânt, de vorbă cu Dumnezeu.

Învăţătura despre Dumnezeu este şi rămâne taină pe care mintea n-o poate pătrunde, ci doar inima o simte şi o păstrează în sine. Despre Dumnezeu nu cunoaştem decât atât cât ni s-a descoperit în Sfintele Scripturi, suficient însă cât să ne putem mântui.

Când a vrut să creeze pe om şi să dea început făpturii cuvântătoare, Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră“ (Facerea 1, 26).

Când omul, făptura cu chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ispitit de îngâmfare, a greşit în Rai, acelaşi Dumnezeu a constatat cu regret: „Iată, Adam a devenit ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul“ (Facerea 3, 22).

Iar când omul, din mândrie, a vrut să-L doboare pe Dumnezeu de pe tronul slavei Sale, prin zidirea turnului Babel, Părintele ceresc a zis: „Hai să Ne pogorâm şi acolo să le amestecăm limbile“ (Facere 11, 7).

Dacă Dumnezeu era unul, cum putea să zică: „să facem om după chipul şi asemănarea noastră?“ Dacă Dumnezeu era unul, cum putea să spună: „iată, Adam s-a făcut ca unul din Noi?“ Dacă Dumnezeu era unul, cum putea să grăiască: „hai să coborâm şi să le amestecăm limbile?

A greşit scriitorul Scripturii când trebuia să aştearnă în cuvinte înţelegerea lui luminată de descoperire? Sau a folosit Dumnezeu un asemenea grai, încât să-şi arate slava Lui, când în realitate El era unul singur? Nici greşeală a scriitorului nu este și nici vorbire a Creatorului spre a Sa proprie mărire! Ci adevăr temeinic, al cărui înţeles este îmbrăţişat de taină.  Dumnezeu este Unul, dar înfăţişările Lui sunt trei: unul în fiinţă, dar întreit în persoane – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Toţi trei au o singură fiinţă, voinţă, putere şi slavă, o singură Dumnezeire, arătată în trei ipostaze: un singur Dumnezeu în trei persoane.

Este de la sine înţeles că ne este greu să pătrundem și să înțelegem cu mintea misterul Sfintei Treimi. Pe Unul îl poţi căuta cu mintea şi inima. Dar a căuta să înţelegi cum trei feţe stau în aceiaşi fiinţă nu este simplu. Cât priveşte dogma Treimii, nimeni dintre oamenii care au abordat calea raţională n-a ajuns a o înţelege, cu toate că în nobila lui dorinţă de a deosebi adevărul de neadevăr, omul a depus eforturi nepotolite ca să descopere ceva.

Ca o mângâiere pentru nobila Sa creatură, Dumnezeu i-a dat omului un dar minunat şi de mare preţ – darul înţelepciunii. Cu această cheie unică omul a izbutit să descopere multe din tainele adânci ale lumii. Au rămas însă unele pe care numai curăţia inimii le poate citi. Ce să afle gândul cel mai iscoditor, când este vorba de alcătuirea fiinţei divine? Nici o izbândă în strădaniile omului de a şti mai mult decât îi este dat să ştie. Hotare potrivnice şi căi ambigue au dus la eşec şi erezie în căutarea descompunerii mecanice a Divinităţii. Bietul raţionament al omului s-a dovedit inutil, iar trufaşul căutător cu propria–i minte un urmaş demn de soarta lui Lucifer. Fără echivoc, tainele credinţei, şi mai ales taina Sfintei Treimi, nu se pot cuprinde cu mintea, ci se primesc prin credinţă. Se dovedeşte astfel adevărat cuvântul lui Dumnezeu, care zice: „cele mai presus de tine nu le încerca şi cele mai mari decât tine nu le cerceta. Cugetă numai ceea ce ţi s-a poruncit, căci nu-ţi sunt de trebuinţă cele ascunse. Nu fi iscoditor în cele ce sunt de prisos pentru lucrările tale, că ţie ţi s-a descoperit mai mult decât este priceperea omului“ (Înţelepciunea lui Isus, Fiul lui Sirah 3, 21-23).

Sfânta Scriptură, însă, luminează căutătorul de adevăruri divine, răsplătind cercetarea izvorâtă din credinţă.

În Vechiul Testament se găsesc mărturii trinitare importante:

– La stejarul Mamvri, Avraam a întâlnit trei îngeri călători şi i-a salutat, înclinându-se asemenea unuia singur, mărturisind prin aceasta – cum zice un sfânt al Bisericii – „pe Unul Dumnezeu în trei persoane“ (Facerea 18, 1-9).

– La templu, slujitorii leviţi binecuvântau poporul prin rostirea de 3 ori a cuvântului „Dumnezeu“: „Dumnezeu să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să-Și lumineze faţa Sa spre tine şi să te miluiască! Domnul să-Și îndrepte faţa Sa spre tine şi să-ţi dăruiască pace“ (Numeri 6, 24-26).

– În viziunea profetului Isaia, înconjurând tronul dumnezeiesc, serafimii cântă în cinstea Sfintei Treimi: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Atotţiitorul, plin e tot pământul de slava Sa“ (Isaia 6, 3).

– Proorocul David mărturiseşte şi el existenţa Sfintei Treimi şi lucrarea Ei: „Prin cuvântul Domnului s-au întemeiat cerurile, iar puterea lor, prin duhul gurii Sale“ (Psalmul 32, 6).

În Scriptura Noului Testament, taina Sfintei Treimi se descoperă deplin şi în puterea de înţelegere a omului.

-La Bunavestire, arhanghelul Gavriil îi spune Fecioarei: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui-Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema“ (Luca 1, 35).

– La apa Iordanului, când Iisus Se boteza, au fost prezente şi celelalte persoane ale Sfintei Treimi: „Botezându-Se Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel; şi glas din cer s-a făcut: Acesta este Fiul Meu cel iubit“ (Luca 3, 21).

Ultima, dar şi cea mai vădită apariție a Sfintei Treimi, s-a petrecut cu un ceas înaintea ieşirii la predicare a Domnului, pentru ca să întărească adevărul că opera mântuirii neamului omenesc este opera Sfintei Treimi şi că temelia creştinismului va fi Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh. În numele Acestora, cei 12 apostoli vor merge până la marginile lumii, ca să ducă adevărul învăţăturii şi să ofere neamurilor botezul şi mântuirea „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28, 19).

În misiunea lor prin lume Sfinţii Apostoli vorbesc uneori separat de persoanele Sfintei Treimi şi afirmă lucrarea fiecăreia. Scriind creştinilor din Corint, Sfântul Pavel zice: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!“ (II Corinteni 13, 13). Aceste cuvinte se rostesc până azi în Sfânta Biserică, ca o binecuvântare apostolică şi ca o confirmare a lucrului pe care persoanele Sfintei Treimi îl împlinesc în lume: Dumnezeu Tatăl este iubire, şi din multa Lui iubire a lăsat pe Fiul să ofere oamenilor harul mântuirii, prin crucea pe care preoţii o înalţă în faţa creştinilor, împărtăşiţi de mulţimea darurilor pe care le oferă Sfântul Duh.

Pentru folosul creştinilor, Biserica a întocmit o rugăciune simplă, de invocare a Sfintei Treimi, cu care şi închei: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime sfântă, mărire Ţie!

Sfânta Treime nu este doar divinitatea izolată în transcendenţă, în înaltul cerului, ci este model pentru viaţa socială. Dragostea, unitatea, fiinţa unică – neîmpărţită şi nedespărţită – a omului sunt exemple pentru societatea în care oamenii trebuie să renunţe la individualism, regăsindu-se unul în celălalt, ca părţi componente ale aceleiaşi realităţi, cinstind astfel darul vieţii dăruit cu generozitate de Sfânta Treime.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și