Citeam astăzi că a plecat dintre noi cântărețul George Nicolescu. Dumnezeu să-i dea lumina de care aici nu a avut parte în lumea de aici!
L-am admirat pentru tenacitate, talent, educație și modestie.
Mie, legat de George Nicolescu, mi-a rămas o mare insatisfacție în suflet.
Eram consilier local. Am avut și eu onoarea să propun câteva personalități pentru obținerea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Buzău. Printre personalități, în scara mea valorică, s-a numărat și George Nicolescu, Nu era buzoian din naștere, dar de la Buzău s-a lansat în muzica mare. La Buzău a predat, la Liceul pentru Deficienți de Vedere.
Era mai degrabă cunoscut ca buzoian.
Să devii Cetățean de Onoare nu ține doar de onorabilitatea ta. E un parcurs birocratic complicat. Pentru un nevăzător e și mai greu,
Am fost în modesta casă a dânsului de la Ploiești. I-am dus lista cu tot felul de documente care trebuiau completate. Doamna Nicolescu s-a îngrijit să le obțină, iar domul profesor a primit cu mare bucurie propunerea de a deveni Cetățean de Onoare al Buzăului. Avea amintiri frumoase de la Buzău. Poate cele mai frumoase. Am povestit câteva ore.
M-am întors după două săptămâni să iau dosarul. L-am depus …. dar între timp calitatea celor din Consiliul Local scăzuse atât de tare, încât nimic nu mai semăna cu primul mandat. Nu a trecut propunerea mea ca domnul George Nicolescu să fie cetățean de onoare al Buzăului.
Nu am mai putut să-l sun de atunci și nici să-l privesc în ochii acoperiți de ochelari negri, de sub care se vedea un zâmbet permanent, semn al bonomii cum rar întâlnești.
Asta a fost să fie! Am fost înfrânt! La Buzău și la Dumnezeu totul pe posibil!
Rămâne cetățean al Eternității, pe care a cântat-o atât de tânăr și de frumos!
Eternitate: https://www.youtube.com/watch?v=ulV2WdYcNMg&ab_channel=Electrecord