Mergi la Farmacia Iris, pleci cu ia Iris

Iunie este o lună specială. Frumusețea primăverii începe să fie arsă de soarele verii. Parte din bogăția culorilor a fost țesută pe pânză de mamele și bunicile noastre ca amintire a primăverii. Cămașa pe care s-a așezat culoarea dar și sudoarea frunții s-a numit Ie, iar românii, mai ales româncele, s-au întrecut în frumusețea straielor.

O vreme obiceiul purtării Iei a rămas doar în satele din Moldova.  Astăzi ne redescoperim tradiția. Ia românească face face înconjurul lumii. Noi ne-am îmbrăcat cu drag în haina noastră tradițională și am căutat meșteri buni, care să ne bucure cu arta lor.

De aceea ne-am gândit ca în iunie cei ce veți trece pragul Farmaciei Iris 9 din strada Ostrovului din Buzău ( farmacia Non – Stop) să beneficiați de sfatul și grija profesioniștilor Iris –  pentru că prețul medicamentelor de pe rețete este impus de stat și e unic, dar calitatea muncii personalului e mereu diferită – , dar, în egală măsură, să vă încercați norocul câștigării unei bluze tradiționale țărănești, numită Ia Iris, pentru că  este creată special pentru pacienții noștri.

100 de exemplare superbe, brodate cu flori de iris, stau ambalate și așteaptă să fie purtate cu drag!

Sigur, norocul este cel care decide. E un joc, un joc la care vă invităm să participați, un joc al vieții și al frumosului.  Nu face și norocul parte din tradițiile noastre românești? Totul este ca el să fie fie stimulat și devine generos.  Parcă îi aud pe bătrâni cum spuneau: Să ai sănătate și noroc, mamă! 

Ia Iris

Cum de sănătatea dumneavoastră ne ocupăm permanent, inclusiv noaptea, prin sacrificiul turelor de noapte, în luna iunie ne vom ocupa și de  … bucuria de a dărui una dintre cele 100 de ii Iris, pentru crearea cărora mulțumim profesioniștilor Casei cu zestre, o firmă tot buzoiană, evident, pentru că doar împreună, plătind impozitele la Buzău, investim în comunitatea locală.

Deci, haideți să ne bucurăm și să ne jucăm împreună în Iunie!

Vă mulțumim pentru că treceți pragul la Iris, farmacia buzoienilor și vă așteptăm în mod special dimineața zilei de Drăgaică, pe 24 iunie, când vor fi și multe alte surprize. 

A se vedea: irispharm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like