Nu este nimic nou sub soare ….

Ecleziasticul spune … Ce a fost va mai fi și ceea ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: Iată ceva nou!, de mult lucrul acela era și în veacuri înaintea noastră. Nimeni nu-și mai aduce aminte de ceea ce a fost mai înainte; și ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei care vor trăi mai târziu.

Astăzi, de ziua Sânzienelor, era ziua bunicii mele. O chema Aurica așa cum îi cheamă pe mulți dintre cei născuți în vremea când spicele sunt aur.

A trecut mult de când nu mai e. Mamaie – pentru că așa spunem noi pe aici bunicilor- a plecat la 40 de zile după tataie.

Noi nu puteam suplini lipsa lui și rostul vieții i se terminase.

Îmi amintesc mereu de ziua ei de naștere, dar după mine cine o va mai face. Pentru cei de după mine nu este decât cel mult o fotografie fără nume.

Și ea și ei au fost ca noi. Poate s-au simțit puternici, poate au fost războinici, cu siguranță au suferit multe, au luptat mult, dar timpul le acoperă amintirea.

Am găsit fotografia de când avea 18 ani. Singura fotografie de la acea vreme. Ce speranțe o fi avut atunci, ce încredere în veșnicia acelui instantaneu. Dacă astăzi strănepoții găsesc fotografia aceea o ignoră. Nici nu știu al cui e chipul.

Muști de zi pe-o lume mică de se măsoară cu cotul … vorba lui Eminescu.

Asta este! Nu putem învinge timpul! Dar cât putem să o facem e bine să luptăm cu uitarea! Eu încerc de fiecare 24 iunie! La anul sunt o sută de ani ani de la nașterea ei și încă îmi amintesc. Deci un secol și mai bine va dăinui, dar după …..

Sale!